Prognoza meteo 15 decembrie 2024. La noapte, în ţară, cerul va fi mai mult noros. Vor fi precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare la munte, în Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei, mixte în nordul și centrul Moldovei, în zona deluroasă a Olteniei și Munteniei, pe arii restrânse în Crișana și Banat și ploaie în zona joasă a Munteniei, în sudul Moldovei și în Dobrogea.
Se va depune polei, local în est și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaților Orientali, unde se vor atinge viteze de 70…90 km/h și trecător ninsoarea va fi viscolită, dar la viteze mai mici și pe suprafețe restrânse și în restul zonei montane, în sudul Moldovei și
al Transilvaniei, în deltă și pe litoral, zone în care rafalele vor fi în general de 40…50 km/h.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între -5 și 5 grade. Pe alocuri se va semnala ceață.
Citeste si Fenomene meteo neobișnuite de Crăciun în București. Anunțul făcut de meteorologi
În Bucureşti, în prima parte a nopții cerul va fi noros și temporar va ploua slab, apoi nebulozitatea se va diminua și condițiile de ploaie se vor reduce.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă, mai mare decât cea din noaptea precedentă, va fi de 1…2 grade, mai scăzută în zona preorășenească până la -1 grad. Spre dimineață vor fi condiții de ceață.
În ţară, în vestul, centrul, nordul țării și la munte, vremea va fi închisă și în general normală din punct de vedere termic; vor fi precipitații slabe cantitativ, sub formă de ninsoare în zona montană, mai ales ninsoare în Maramureș, local în Transilvania, iar noaptea ninsoare la început, apoi și lapoviță și ploaie în Crișana și pe suprafețe mici în Banat. Izolat se va semnala polei.
În restul teritoriului valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât cele specifice datei, cele nocturne se vor situa în jurul acestora, iar cerul va fi variabil.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpații Orientali și pe alocuri în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 70…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată, iar la viteze mai mici, cu rafale în general de 45…55 km/h, local în sudul, centrul și nord-estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -1 și 9 grade și cele minime vor fi cuprinse între -7 și 2 grade. Pe arii restrânse, dimineața și noaptea, se va semnala ceață.
În Bucureşti, valorile termice diurne se vor situa peste cele normale la această dată, iar cele nocturne în jurul acestora. Cerul va fi variabil, iar dimineața vor fi condiții de ceață.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări după-amiaza, când la rafală se vor atinge viteze, în general, de 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul a -4 grade.
În ţară, vremea va fi vântoasă în mare parte din țară. Cerul va fi noros în vestul, centrul și nordul țării și temporar noros în rest. Mai ales ziua, vor fi precipitații slabe mixte în Maramureș, Transilvania, zona deluroasă a Banatului și Crișanei și predominant ploaie în restul Banatului și Crișanei, local în Moldova și izolat în rest.
La munte, în primele ore ale intervalului va ninge, în special în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali, apoi vor fi și ploi și lapoviță. Va fi polei la munte și izolat la deal.
Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, local în Transilvania și Crișana, cu viteze la rafală, în general de 40…60 km/h, iar la munte, mai ales în zona înaltă a Carpaților Orientali, rafalele vor fi de peste 90…100 km/h și vor fi intervale în care zăpada va fi spulberată și ninsoarea viscolită.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 9 grade, iar cele minime între -2 și 6 grade. Izolat se va semnala ceață.
În Bucureşti, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara.
Vântul va avea intensificări și vor fi rafale de până la 40…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.
În ţară, vremea se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros în nord și în centru, variabil în sud și în sud-est și temporar noros în rest. Va ploua slab în Maramureș, local în centrul și sudul Moldovei, pe suprafețe mai mici în Transilvania și posibil în Crișana.
Citeste si Prognoza meteo 2025: Apocalipsa climatică, se anunţă un an de foc, bogat în fenomene extreme
La munte precipitațiile vor fi mixte și se va forma polei, însă pe creste vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în estul, sudul, centrul țării și izolat în rest, zone în care la rafală se vor atinge viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, vor fi de peste 90…100 km/h, pe creste viscolind ninsoarea.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 și 14 grade, iar cele minime se vor situa între -1 și 6 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceață.
În Bucureşti, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat ziua (viteze la rafală în jurul a 40 km/h), apoi va slăbi în intensitate.
Temperatura maximă va fi de 12…14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.
În ţară, valorile termice vor fi peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil în sud și temporar noros în rest. Izolat în Moldova va ploua, iar la munte precipitațiile vor fi mixte și vor fi condiții de polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în nord-est și la munte, în special în zona Carpaților de Curbură. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade, iar cele minime se vor situa între -5 și 4 grade. Pe alocuri, dimineața și noaptea, va fi ceață.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă, cu valori termice peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar noaptea vor fi condiții pentru ceață sau nori joși stratiformi.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
În ţară, regimul termic va fi caracterizat de valori de temperatură ce se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei perioade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în jumătatea de nord a țării și la munte.
În Bucureşti, valorile termice se vor menține peste cele specifice perioadei, iar condițiile de ploaie vor fi reduse.