Băsescu, ATAC la USL: Au făcut Constituţia unei GĂŞTI VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că noua Constituţie pe care o pregăteşte Comisia de revizuire este "Constituţia unei găşti". Şeful statului a explicat şi motivul pentru care l-a rugat pe Crin Antonescu să reprezinte România la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană: luni lansează raportul comisiei prezidenţiale privind strategia pentru agricultură.
Romania TV
29 iun. 2013, 11:53
Băsescu, ATAC la USL: Au făcut Constituţia unei GĂŞTI VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, referindu-se la Referendum, că „stă” cu organizarea acestuia în funcţie de reacţiile şi deciziile USL în ceea ce priveşte proiectul de modificare a Constituţiei.

A înţeles toată lumea că eu am iniţiat Referendumul pe fondul faptului că majoritatea parlamentară USL nu respecta Referendumul din 2009. Aşa am speranţa că atunci când se vor hotărî să promoveze Constituţia vor deveni realişti şi vor promova un proiect care să ţină cont de acel Referendum. Dacă nu partea formală este deja parcursă. Le voi reaminti printr-un Referendum ce vor românii. Asta înseamnă, aşa cum am declarat, că Referendumul meu este strâns legat de Referendumul constituţional pe care îl organizează USL. Eu nu îl amân, eu îi urmăresc, îi urmăresc cu Referendumul. În funcţie de decizia lor semnez şi eu decretul„, a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a reclamat USL faptul că noua Constituţie trebuia dezbătută public, „să ia observaţii de la cetăţeni”.

Aştept două lucruri. Să văd cum iese legea referendumului şi sunt convins că mult mai uşorva trece referendumul meu cu 50% decât Constituţia lor pentru că asta nu este Constituţia României, e Constituţia unei găşti, a unui grup. Ca să fi fost o Constituţie pentru români trebuia dezbătută public, să ia observaţii de la cetăţeni. E o gaşcă de politicieni care s-au hotărât să-şi facă o Constituţie pentru ei, considerându-se veşnici. Uită ce a păţit Adrian Năstase care şi-a făcut o Constituţie doar pentru el. Cel mai bine este să faci o constituţie pentru popor„, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea cu liderii Mişcării Populare de la Vila Lac 1 de la Snagov.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Liderul PNL Crin Antonescu declară că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că judecătorii Curţii Constituţionale doar „au amânat cu un an” modificarea Constituţiei şi implicit regionalizarea României, precizând că o decizie privind amânarea modificării Constituţiei va fi luată în USL, dar adăugând că un an trece repede în politică.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?