Jador și Oana Ciocan vor spune ”DA” în a treia zi de Crăciun. Manelistul este în culmea fericirii. În câteva zile urmează să se căsătorească cu cea care i-a furat inima și care îl va face și tată pentru prima oară. Cântărețul a dezvăluit cum stă la capitolul emoții înainte de a spune marele ”DA”.
Cântărețul de manele urmează să se căsătorească cu Oana Ciocan pe 27 decembrie, adică în a treia zi de Crăciun. Cei doi se iubesc de un an de zile și vor deveni în curând părinți. Deși mai sunt doar câteva zile până când vor spune ”DA” în fața stării civile și a lui Dumnezeu, manelistul spune că nu are încă emoții.
”Nu, nu am emoții. Sunt cu ea împreună de un an, dar nu am de ce să am emoții”, a spus cântărețul, potrivit Spynews.ro.
Manelistul spune că nu va exista o petrecere de nuntă, ci evenimentul va fi sărbătorit în intimitate, doar în familie.
”Nu poți să faci cununia religioasă fără cununia civilă, deci cea religioasă clar o s-o facem. Nu fac nicio nuntă, fac doar asta, doar cununia civilă și cea religioasă”, a mai zis cântărețul potrivit sursei de mai sus.
Deși majoritatea artiștilor fac bani frumoși de Crăciun și Revelion, manelistul a decis ca anul acesta să ia o pauză și să petreacă sărbătorile alături de familie.
”Nu mi-am luat concerte de Crăciun și Revelion, Crăciunul e perioada mea preferată și stam în familie”, a mai zis artistul.
Manelistul și Oana Ciocan s-au cunoscut la Survivor, iar de un an formează un cuplu. Relația lor nu a fost lipsită de greutăți, însă s-au împreună au reușit să treacă peste tot iar acum se pregătesc să devină părinți. Recent, cântărețul de manele și viitoarea sa soție au dezvăluit că vor avea un băiețel. Cei doi sunt în culmea fericirii și abia așteaptă să-l țină pe cel mic în brațe.