Lili Sandu a trecut prin momente de groază. Prezentatoarea TV a fost atât de bolnavă, încât a fost nevoită să apeleze la doctori. Vedeta a povestit totul pe rețelele sociale, postându-se cu perfuzie la mână.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că de cele mai multe ori nu se pune la mintea mea și îmi mai dă câte un semn Potoleste teee! Va multumesc pentru mesaje, am lipsit de la Vorbește lumea motivat. (…)Am trecut printr-o gripa A crezand ca gataa aia a fost, cand de fapt a facut ravagii in organismul meu de 4 zile sunt pe perfuzii. Astazi sunt mai bine”, a precizat Lili Sandu la InstaStory.
Lili Sandu și Silviu Țolu au împreună un băiețel, căruia i-au pus numele Thomas Jay. Cei doi se iubesc din vara anului 2015 și relația lor rezistă, în ciuda diferenței mari de vârstă.
Iubirea nu cunoaște limite, iar diferența de vârstă dintre parteneri a devenit un aspect din ce în ce mai puțin important. Este și cazul lui Lili Sandu și Silviu Țolu, care au o relație de iubire de nouă ani.
Vedeta TV a recunoscut că, la începutul relației lor, i-a fost teamă că lucrurile nu vor funcționa așa cum ar fi sperat, tocmai din cauza diferenței de vârsta, Lili fiind mult mai mare decât Silviu.
Tatăl copilului ei este mai mic cu 12 ani decât Lili Sandu. Prezentatoarea TV are 45 de ani, iar Silviu Țolu – 33 de ani. Deși partenera lui este mai mare, asta nu l-a oprit să-și ceară jumătatea în căsătorie.
„Bineînțeles că, atunci când am aflat, primul gând a fost: «oare ce va spune lumea»? Apoi, eu am crezut că este o diferență prea mare, dar asta fără să port o discuție cu el. Însă ne-am dat amândoi seama că nu simțeam deloc această diferență de vârstă. Ba chiar el dădea dovadă de o mai mare maturitate în anumite situații. Așa că am decis să nu ne gândim ce vor spune vecinii, oamenii. O perioadă, am ținut relația departe de ochii celorlalți, știau doar familiile noastre. El locuia la New York, a mai făcut un drum pentru a-și rezolva lucrurile, și apoi am revenit amândoi”, declara, cu ceva timp în urmă, Lili Sandu pentru Viva.