Cu toate că are doar 34 de ani, Alicia arată cu cel puţin 10 ani mai în vârstă, din cauza numeroaselor operaţii estetice pe care le-a suferit. În urmă cu o lună, actriţa a decis să-şi îndepărteze implanturile din pometi, după ce a avut probleme cu ele, potrivit perfecte.ro.
Acum, după intervenţia chirurgicală a îndepărtare a implanturilor, Alicia arată mult mai tânără şi mai frumoasă. Aceasta a spus că, deşi multă vreme a fost dependentă de operaţii, nu mai are de gând să ajungă sub bisturiu.
„Mi-am făcut atâtea operaţii, încât nu-mi mai pot mişca faţa. Nu pot zâmbi ca lumea şi nu pot respira bine pe nas. Dacă nu mi-aş fi făcut nicio interventie chirurgicală, aş arată mult mai bine decât în prezent”, a spus Alicia.
Citeşte şi: ŞOCANT: Şi-a injectat ulei de gătit în faţă să fie mai frumoasă. Acum arată ca un monstru