Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a afost implicat luni într-un accident rutier grav. Vlad Oprea se afla în maşină alături de Beniamin Gonţ, scrie news.ro.
Primarul nu se afla la volanul maşinii care s-a răsturnat pe şoseaua de centură a municipiului Ploieşti, ci era pasager în autoturismul care se deplasa dinspre Bucureşti spre Braşov. La intersecţia DN1 cu DN1A, autovehiculul a lovit sensul giratoriu şi s-a răsturnat în afara şoselei. Șoferul a fost testat cu etilotestul, aparatul indicând rezultat negativ.
„Pacienţii ajunşi la spital în urma accidentului sunt în stare stabilă, au contuzii şi se află pe secţia de chirurgie”, a declarat pentru News.ro managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Bogdan Nica.
Potrivit Phonline, la volan se afla șoferul primăriei, care, împreună cu alți doi pasageri în vârstă de 23 și 32 de ani, a suferit răni în urma impactului.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului în care a fost implicat primarului orașului Sinaia. Deși condițiile meteo erau favorabile, există suspiciuni că viteza sau o manevră greșită ar fi putut contribui la pierderea controlului.