Hoţii au intrat în casă şi au surprins-o pe soţia proprietarului. Au legat-o şi au ameninţat-o pe femeie cu arma, fără să ştie că în vilă se mai afla şi soţul ei, potrivit România TV.
Alarmat de zgomot, bătrânul a luat puşca şi s-a dus să vadă ce se întâmplă. El a tras în direcţia hoţilor, pentru a-i intimida. Însă l-a nimerit pe unul dintre ei, care a murit.
Autorităţile au demarat o anchetă şi îi caută pe ceilalţi doi hoţi.