Un senior din România a primit patru pensii de Crăciun, în valoare de 14.800 de lei, însă este nemulțumit! Potrivit actului original, recalcularea pensiilor, un proces complex, a fost finalizată cu întârziere. Asta a implicat ajustarea a aproximativ 4.900.000 de pensii, iar seniorii au primit atât un nou talon de pensie, cât și pensii recalculate. În medie, pensia a crescut cu 540 de lei în urma recalculării din 1 septembrie 2024. Este partea pozitivă a măsurii, însă nu toți pensionarii au beneficiat de aceleași condiții.
Pensionarii care au depus dosare noi de pensionare au avut de suferit. De pildă, unii seniori care au aplicat pentru pensie în lunile iunie-august nu au primit încă prima pensie. Cauza principală este un sistem informatic unitar defectuos, deși Casa Națională de Pensii a investit 2,5 milioane de euro în modernizarea acestuia. După o perioadă de blocaj, sistemul a început să funcționeze, însă doar dosarele depuse din luna septembrie au fost procesate. De ce nu și cele din octombrie sau noiembrie? Nu este clar.
Citește și Modificări importante la pensii din ianuarie 2025. Sunt vizați românii care au muncit în Germania
Un pensionar, care a lucrat timp de 60 de ani, a postat pe internet decizia de pensionare, care arată o pensie de 3.700 de lei, obținută din 45,8 puncte, dintre care 10,8 au fost puncte de stabilitate. Seniorul a primit, însă, pensia cu întârziere, ceea ce l-a nemulțumit. Astfel, într-o singură zi, pensionarul a încasat patru pensii, fiecare de 3.700 de lei, adică un total de 14.800 de lei.
„În sfârșit, după lupte grele duse timp de peste 100 de zile și petiție scrisă către Ministerul Muncii, Casa de pensii, am primit decizia de pensie emisă încă din 04.12.2024. Am primit astăzi și banii pe card pentru pensia din ultimile 4 luni. M-au stresat aproape 4 luni cu un răspuns care are totuși un termen legal depașit”, a relatat pensionarul.
Pe de altă parte, zeci de mii de pensionari, care au depus dosarele recent, nu au primit niciun leu cu ocazia sărbătorilor de iarnă. O altă veste tristă este că pensiile nu vor fi indexate cu 12% începând cu 1 ianuarie 2025, din cauza lipsei bugetului pe anul viitor.
Potrivit legii, indexarea pensiilor ar trebui să aibă loc anual pe 1 ianuarie, dar criza politică din România face acest lucru imposibil. În plus, Guvernul nu a informat casele de pensii dacă va avea loc sau nu indexarea, făcând situația și mai incertă.
Vezi și Veşti proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile în ianuarie 2025