Mugur Isărescu, anunţ despre banii şi facturile românilor. Ce spune BNR despre credite

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a spus că preţurile la energie nu au cum să explodeze și că inflaţia se va menţine sub 5%.
Filip Stan
30 dec. 2024, 08:13
Mugur Isărescu, anunţ despre banii şi facturile românilor. Ce spune BNR despre credite

Mugur Isărescu a comentat recent despre facturile la energie și inflație. „Constat şi eu că ne plac cuvintele tari: explozii ş.a.m.d. Nu au cum să explodeze. Dar întrebaţi în altă parte, nu aici. Nu avem un scenariu din ăsta exploziv. Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează. Asta e lumea în care trăim. Preţurile cresc continuu”, a spus Isărescu.

Se schimbă valoarea banilor, BNR anunţă moneda de 10 lei. Cum arată şi ce tiraj va avea

„În America, unii spun că alegerile au fost câştigate de Partidul Republican din considerente de inflaţie. Sau unul dintre motivele principale. Inflaţia este o componentă a lumii în care trăim. Eu, care împlinesc 30 de ani de la prima călătorie în America, când am fost prima oară, intram cu un dolar la MC Donalds şi mâncam un hamburger, beam un suc, luam o plăcintă şi plecam cu 20 de cenţi rest. Nu mai poţi face asta sub nicio formă”, a mai spus guvernatorul BNR.

BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei 

Creditul în lei, cu o pondere de 70,2% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,8% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,1% (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 8,8% (3,5% în termeni reali), pe seama majorării cu 11,5% a componentei în lei (6,1% în termeni reali) şi cu 3% a componentei în valută exprimată în lei (2,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Anunţul BNR despre banii românilor după ce România are a noua lună la rând cele mai mari preţuri din UE

Soldul creditului guvernamental acordat de instituţiile de credit a înregistrat un avans în noiembrie 2024 de 1,9% faţă de luna anterioară, depăşind 232,284 de miliarde de lei. În raport cu noiembrie 2023, acesta s-a majorat cu 19,4% (13,6% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2024 un sold de 720,942 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 2% (1,6% în termeni reali ) faţă de octombrie 2024, iar în raport cu noiembrie 2023 s-a majorat cu 11,2% (5,8% în termeni reali).

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Stațiunea celebră din România, goală înainte de Paște. Este prima dată în două decenii când se întâmplă asta
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbări în Codul Muncii. Angajații care își vor face singuri programul de lucru
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Lumânarea de la Înviere nu se aruncă! Ce trebuie să facem cu lumânarea după ce trecem pragul casei
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai