Se dau câte 750 de lei, bani de la stat, pentru locuitorii de la bloc. Banii intră pe card până la 31 decembrie 2025

Familiile vulnerabile ar putea primi un ajutor de până la 750 lei pentru montarea repartitoarelor de căldură, a anunţat ministrul Energiei.
Filip Stan
03 ian. 2025, 21:35
Se dau câte 750 de lei, bani de la stat, pentru locuitorii de la bloc. Banii intră pe card până la 31 decembrie 2025

Ministerul Energiei anunţă bani de la stat şi prelungeşte termenul de conformare pentru montarea repartitoarelor cu încă un an, respectiv până la 31 decembrie 2025, în urma solicitărilor primite în acest sens, şi alocă 750 de lei pentru familiile vulnerabile pentru compensarea costului aferent, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis Romaniatv.net.

„Prin iniţiativa Ministerului Energiei, prin ordonanţa de urgenţă promovată de guvern, acordăm timp românilor să achiziţioneze şi să-şi monteze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare), în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Dăm, astfel, curs solicitărilor venite din partea societăţii civile şi acordăm o ultimă prelungire cu încă un an a perioadei în care trebuie montate aceste dispozitive. În plus, ne dorim ca bugetul românilor să nu fie afectat, de aceea alocăm un buget substanţial din fondurile Ministerului Energiei. Pentru a compensa costurile familiilor pentru care montarea repartitoarelor ar însemna o povară pe bugetul gospodăriei, acordăm o subvenţie de până la 750 de lei per gospodărie eligibilă. Bineînţeles, prin amânarea termenului de montare până la 31 decembrie 2025, se suspendă şi toate prevederile referitoare la eventuale amenzi pentru cei care nu îşi montează repartitoare”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Simulările de taxe în 2025 pentru toate formele: angajat, SRL, PFA-uri, drepturi de autor. Află ce dai la stat în acest an. CALCULATOR online de taxe

În şedinţa de Guvern din data de 30 decembrie 2024 s-a aprobat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri fiscal – bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

Se dau bani de la stat pentru repartitoare

În cadrul acestui proiect, Ministerul Energiei a propus completarea cu un articol nou: „Se suspendă aplicarea prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, republicată, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 217 din 16 martie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2025”.

DOCUMENT Ordonanţa Trenuleţ, în Monitorul Oficial de Anul Nou: Se îngheață pensiile şi salariile bugetarilor, LISTA completă a măsurilor

Potrivit comunicatului, în următoarea perioadă, Ministerul Energiei va promova o ordonanţă de urgenţă pentru mecanismul de acordare a sprijinului pentru persoanele vulnerabile, în valoare nominală de maximum 750 lei, pe locuinţă/gospodărie, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, până la data de 31 decembrie 2025.

„Prin această măsură, Ministerul Energiei a venit în întâmpinarea tuturor consumatorilor de energie termică în sistem centralizat, atât prin prorogarea termenelor anterior menţionate, precum şi prin suspendarea regimului sancţionator aplicabil în cazul în care nu se montează astfel de sisteme de măsurare a energiei termice consumate”, se mai spune în comunicat.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Care este suprafața reală a Bucureștiului? Capitala nu este cel mai mare oraș din țară
Capital.ro
Călin Georgescu, conducătorul din umbră al României! Planul nu mai poate fi oprit
Playtech.ro
Cum conduci o mașină diesel ca să consumi mai puțin. Regula pe care puțini o respectă
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Elena Lasconi, lovitură pentru Nicușor Dan. A scos dovezile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Extrageri speciale loto de 1 Mai. Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru șoferi în România. Se achită lunar 60 de lei către Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Când intră pensia pe card în mai 2025. Ce trebuie să știe cei cinci milioane de pensionari
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ce-a înțeles BBC din scandalul Georgescu. Restul lumii încă așteaptă traducerea…