Record de intervenții anunțat de Dispeceratul Național Salvamont într-o singură zi: 162 de persoane salvate,100 având nevoie de îngrijiri medicale

Dispeceratul Național Salvamont a raportat un număr alarmant de intervenții în ultimele 24 de ore, înregistrând un record nedorit al solicitărilor de urgență. În total, au fost primite 161 de apeluri prin care se cerea ajutorul salvatorilor montani, cei mai mulți dintre acestea fiind direcționate către echipele din Predeal, care au avut de gestionat 26 de cazuri.
Filip Stan
03 ian. 2025, 12:10
Record de intervenții anunțat de Dispeceratul Național Salvamont într-o singură zi: 162 de persoane salvate,100 având nevoie de îngrijiri medicale

În urma acestora, 162 de persoane au fost salvate, iar mai mult de 100 dintre ele au necesitat transport la spital pentru îngrijiri suplimentare. În fața unui număr tot mai mare de intervenții, salvamontiștii transmit mesaje clare pentru prevenirea accidentelor și pentru ajutarea celor aflați în dificultate.

”RECORD ABSOLUT, nedorit, al intervenţiilor de salvare montană şi prim ajutor înregistrat în istoria Salvamont Romînia, într-o singură zi. Ieri, 2 ianuarie 2025, cei 530 de salvamontiştii din întreaga ţară, aflati în serviciul de tură operativă in bazele şi posturile Salvamont au fost solicitaţi să intervină la 161 de apeluri de urgenţă, un număr îngrijortor de mare de intervenţii, astfel: 26 apeluri pentru Salvamont Predeal,  21 apeluri pentru Salvamont Sinaia, 14 apeluri pentru Salvamont Maramureş, 12 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 12 apeluri pentru Salvamont Harghita, 11 apeluri pentru Salvamont Prahova, 9 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 7 apeluri pentru Salvamont Gorj, 6 apeluri pentru Salvamont Caraş Severin-Muntele Mic, 5 apeluri pentru Salvamont Borşa, 5 apeluri pentru Salvamont Suceava, 5 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 4 apeluri pentru Salvamont Mureş, 4 apeluri pentru Salvamont Neamţ,  3 apeluri pentru Salvamont Alba,  3 apeluri pentru Salvamont Bihor, 3 apeluri pentru Salvamont Cluj, 2 apeluri pentru Salvamont Judeţul Braşov, 2 apeluri pentru Salvamont Dâmboviţa, 2 apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei, 2 apeluri pentru Salvamont Hunedoara,  1 apel pentru Salvamont Sibiu, 1 apel pentru Judeţul Alba, 1 apel pentru Judeţul Braşov.”, transmite  Dispeceratul Naţional Salvamont.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 162 de persoane, iar peste 100 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în spitale. Dintre acestea, 68 au ajuns la spitale fiind transportate de Ambulanţele SAJ , SMURD si SALVAMONT, iar altele, cu afecţiuni mai putin urgente, au primit acordul sa fie transportate cu maşinile aparţinătorilor.

Au fost primite şi 83 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

Recomandările salvamontiștilor

SALVAMONT prezintămcâteva măsuri pe care să le întreprind cei care sunt martori la un incident pe pîrtie,soldat cu victime, accidentate sau cu starea de sănătate afectată:

– Nu intraţi în panică.

– Protejaţi victima prin marcarea locului accidentului, prin amplasarea unui marcaj vizual în formă de ”X”, realizat din schiuri şi amplasat în amonte, la distanţă suficientă cât să poată avertiza coborâtorii despre accident.

– Anunţaţi echipa locală Salvamont prin apel telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Naţional SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).

– Nu mişcaţi persoana accidentată şi nu permiteţi nimănui să facă acest lucru, decât dacă victima se află sub influenţa directă a unui factor de risc care îi pune viaţa în pericol sau îi provoacă afecţiuni medicale imediate. Orice pacient care, după un traumatism, prezinta dureri sau alterarea stării generale trebuie tratat ca având un posibil traumatism la nivelul coloanei vertebrale, necesitând imobilizare şi transport adecvat. Nu permiteţi “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să mişte sau să transporte pe braţe, târâş, în spate sau cu mijloace improvizate victima.

Citește și: Greșeala fatală pe care o facem în fiecare an de sărbători. Avertismentul medicului Vlad Ciurea pentru cei care mănâncă sau beau prea mult

– Daca victima este inconştientă, deschideţi-i căile aeriene (aceasta se realizează prin subluxaţia mandibulei-ridicarea acesteia de la nivelul unghiului sau posterior- de lângă ureche ; !!! nu „basculaţi” spre spate capul victimei !!! ) şi verificaţi timp de 10 secunde dacă respiră, prin observarea mişcărilor toracelui; dacă nu respiră, efectuaţi resuscitare cardio-pulmonară (masaj cardiac extern în ritm de aprox. 100 de compresii/ minut;

– Atenţie, datorită pericolului unei eventuale infectări rămâne la latitudinea Dumneavoastră dacă decideţi să vă expuneţi acestui risc şi, faceţi sau nu, respiraţie gură la gură (protocoalele nu mai recomandă acest lucru), executând un raport de 30:2 compresii toracice – ventilaţii. Folosiţi telefonul pe speaker, pentru a avea mâinile libere şi urmaţi indicaţiile primite din dispeceratul medical sau de la Salvamont!

–  Discutaţi cu victima şi observaţi dacă este coerentă în exprimare. Observaţi dacă prezintă hemoragii puternice, care reuşesc să treacă prin echipament. Identificaţi locul hemoragiei şi faceţi compresie (de preferinţă cu comprese sterile, dacă aveţi la îndemână). Daca hemoragia este abundenta si nu se opreşte, aplicaţi un garou deasupra leziunii (anunţaţi dispeceratul medical despre acest lucru). Evitaţi sa intraţi in contact direct cu sângele pacientului !

– Nu încercaţi să aduceţi în poziţie anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziţia acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau care pot fi fatale.

– Protejaţi termic persoana accidentată (acoperire cu haine, sac de dormit, folie „Sirius” ), discutaţi permanent cu ea, urmăriţi o eventuală schimbare a stării de conştienţă, a respiraţiei, a culorii tegumentelor şi buzelor şi aşteptaţi până sosesc echipele Salvamont.

– După contactul cu victima spălaţi-vă din abundenţa pe mâini cu o substanţă dezinfectantă sau cu apă şi săpun .

”Nu uitaţi, echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale sau traumatice”, precizează salvamontiştii.

Citește și: Gripa face ravagii în România. Numărul cazurilor a explodat, trei oameni au murit într-o săptămână

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți