Topul politicienilor înglodaţi în datorii

Prezenţa în funcţii de demnitate publică nu te scuteşte de problemele de ordin domestic, inclusiv datoriile care trebuie returnate. Printre parlamentarii români, câţiva sunt îndatoraţi până peste cap. Uneori sumele sunt de-a dreptul ameţitoare pentru un român de rând, dar în cazul câtorva demnitari şi cuantumul averii este considerabil mai mare.
Romania TV
27 dec. 2011, 11:48
Topul politicienilor înglodaţi în datorii

Parlamentarii au obligaţia să îşi declare nu doar averile, ci şi datoriile. Astfel, la ultima şedinţă comună a Camerelor s-au adunat laolaltă datorii în valoare de peste 100 de milioane de euro.

Într-un Parlament al datornicilor, preşedinte ar fi, fără îndoială, deputatul PSD Robert Negoiţă, „deţinătorul” unor datorii de 39.000.000 de euro la bănci şi 25.0000.000 de lei la firme şi primării. Din fericire, scadenţa pentru unele din aceste datorii este în 2037.

Cazul democrat-liberalului Cristian Boureanu, deţinătorul locului II, este mai complicat. Deşi datoriile însumează „doar” 7 milioane de euro, problema presantă este că majoritatea acestora trebuie achitate în 2012.  Peste un nivel al îndatorării mai mare de un milion de euro mai sunt deputaţii Silviu Prigoană (PDL) şi Oana Niculescu-Mizil, cu creanţe de peste 5,5 milioane de euro, respectiv 1,5 milioane de euro.

Cel mai îndatorat senator îl regăsim de-abia pe locul 5, fapt ce demonstrează că senatorii sunt prin structură mai ponderaţi. Sorina Plăcintă (PDL) are de restituit 1.000.000 de euro, iar Miron Mitrea (PSD) 718.000 euro. Liderul grupului senatorial PDL, Cristian Rădulescu are jumătate de milion de euro de returnat, în timp ce preşedintele Senatului, Vasile Blaga are pe cap grija a 332.000 de euro pe care băncile îi aşteaptă înapoi.

 

 

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Patronatul Medicilor Specialişti critică îngheţarea valorii punctului per serviciu medical
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă