EXCLUSIV Premieră istorică! Iuliu Hossu, primul cardinal al românilor, gratificat cu cea mai înaltă recunoaștere oferită vreodată de statul român unei personalități istorice. PS Mihai, episcop greco-catolic de București: „Un personaj remarcabil, un caracter cu o istorie formidabilă”

Astfel, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla Iuliu Hossu primește cea mai înaltă recunoaștere pe care statul a oferit-o vreodată unei personalități istorice. Pe 24 octombrie 2023, Parlamentul adopta Legea 290, care prevedea instituirea anului 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”.

2025 marchează, totodată, pe data de 30 ianuarie, 140 de ani de la nașterea acestei figuri istorice remarcabile.

„Se instituie anul 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, pentru celebrarea vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române şi deţinutului politic Iuliu Hossu”, se arată în Art. 1 al legii menționate anterior.

Alte articole

EXCLUSIV Cultul religios scos în afara legii de comuniști. Patru decenii de prigoană. PS Mihai, episcop greco-catolic de București: „Totul fusese plănuit în chip diabolic și pus în practică până în cele mai mici detalii”

EXCLUSIV Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, adevărurile pe care s-a așezat praful. PS Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București: „Dincolo de comemorările deşănţate, se află evenimente istorice care continuă să aibă reverberații și în zilele noastre”

Citeste si EXCLUSIV Viața în clandestinitate în perioada comunismului. PS Mihai, episcop greco-catolic de București: „Străbunicul celebra Sfânta Liturghie pe masa pe care luam prânzul, dar cu mare prudență. Securitatea ne fila continuu”

Trei acțiuni remarcabile din viața cardinalului Iuliu Hossu

Trei momente din viața cardinalului ilustrează într-o manieră aparte valoarea unității, a comuniunii și a jertfei.

Primul dintre ele are loc în perioada Holocaustului, atunci când evreii erau arestați, deportați și uciși. Dovedind că responsabilitatea morală transcende granițele religioase, etnice sau politice, Iuliu Hossu s-a implicat pentru a-i ascunde și proteja pe evrei, fără a ține seama de riscurile majore pe care aceste acțiuni le-ar fi putut avea asupra propriei persoane și asupra Bisericii pe care o păstorea.

„Să-i ajutaţi pe evrei nu numai cu gândul, dar şi cu jertfa voastră, din caldă iubire omenească”, scria Iuliu Hossu în Pastorala adresată românilor. Potrivit relatărilor supraviețuitorilor Holocaustului, el însuși a salvat zeci de tineri evrei îmbrăcându-i în reverendele studenților de la Academia de Teologie Greco-Catolică și cazându-i în clădirea Episcopiei.

Al doilea moment se petrece în aceeași perioadă când, în timpul ocupației Transilvaniei, exista riscul ca autoritățile horthyste să decidă închiderea catedralei ortodoxe din cauza scăderii dramatice a numărului de credincioși, după ce mulți dintre aceștia se refugiaseră. Atunci, episcopul Iuliu Hossu și-a rugat credincioșii greco-catolici ca jumătate dintre ei să participe la slujbele de la catedrala ortodoxă, astfel încât să fie cât mai multe persoane prezente la slujbe, iar lăcașul de cult să nu fie demolat de către horthyști.

În fine, al treilea moment a avut loc în perioada prigoanei pe care comuniștii o declanșaseră împotriva credincioșilor greco-catolici. Persecutorii atei i-au cerut cardinalului, în repetate rânduri, să se lepede de credința lui. Răspunsul lui era invariabil: nici credința, nici principiile nu se pot lepăda ca o haină în funcție de interesul momentului.

„Iuliu Hossu s-a născut într-o familie preoțească în 1885, la Milaș, în sudul actualului județ Bistrița-Năsăud. Neamul foarte vechi al Hossuleștilor (Lungu) se trage însă din Mesteacăn (MM) și are diplome de înnobilare.

Iuliu Hossu a fost, din 1917, episcop de Gherla, apoi episcop de Cluj, din 1930, după mutarea sediului în principalul oraș transilvănean.

Biserica „Sfântul Iosif” din Gherla și statuia cardinalului, amplasată în fața lăcașului de cult

El a ilustrat prin viața și misiunea lui modelul păstorului de suflete, un model emblematic al lumii ardelene.

Sub stăpânirea care nu recunoștea românilor un statut și drepturi civile în societate, urmând exemplul episcopului Inocențiu Micu, preotul greco-catolic învățase să fie și un fel de tribun, de lider de bun-simț al comunității sale.

Cum Biserica Unită a fost pentru o bună perioadă, după 1700, singura instituție care articula viața publică a românilor din Ardeal, episcopii și preoții săi au trebuit să construiască pentru turma lor spirituală și un cadru cultural-social.

Acest univers, inspirat de spiritul Evangheliei și de legătura cu Apusul, a culminat ulterior prin școală și credință în trezirea națională. Astfel, s-au pus bazele strategiei care a închegat mai târziu întregul areal intelectual românesc din cele trei principate”, explică Preasfințitul Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București.

Episcopul Marii Uniri

Unul dintre foarte puținele momente imortalizate de aparatul de fotografiat al fotografului Samoilă Mârza la Marea Unire de la 1918 este acela în care episcopul Iuliu Hossu, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii, citește Rezoluția Unirii Transilvaniei cu România, pe Câmpul lui Horea.

Citeste si EXCLUSIV Cultul religios scos în afara legii de comuniști. Patru decenii de prigoană. PS Mihai, episcop greco-catolic de București: „Totul fusese plănuit în chip diabolic și pus în practică până în cele mai mici detalii”

„În 1918, Iuliu Hossu era cel mai tânăr prelat al Bisericilor românești (greco-catolică și ortodoxă) din Ardeal. Scaunul mitropolitan de la Blaj era vacant, așa că episcopul Hossu a fost unul din cei care au citit proclamația de Unire.

Cel care a fotografiat cele câteva scene ale adunării de la Alba Iulia, Samoilă Mârza, era din Galtiu, un sat de confesiune greco-catolică, foarte apropiat de oraș. Abia ce se eliberase de pe front, dar avea pasiunea fotografiei.

Samoilă Mârza, singurul fotograf care a imortalizat Marea Unire de la Alba Iulia

Mârza a venit cu aparatul său, imortalizând scena de la 1 decembrie 1918 în care episcopul Hossu dă citire proclamației, în prezența episcopului ortodox Miron Cristea.

Au fost 14 locuri în mulțime, câțiva delegați au citit mulțimii proclamația de unire. De ce oare fotograful n-a imortalizat un alt colț al imensei adunări de la Alba Iulia? E o presupunere, dar Mârza și-a postat aparatul în locul unde episcopul Hossu dădea glas bucuriei românilor ardeleni. Știa că fără Biserica Blajului momentul nu ar fi avut aceeași consistență.

Episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, dă citire Proclamației de Unire pe Câmpul lui Horea

Până la arestarea sa din 1948, Iuliu Hossu a continuat să se cheltuiască pe sine în favoarea culturii creștine din societatea românească.

Pregătirea sa teologică de la Roma – la cunoscutul colegiu „De propaganda fide”, pe unde trecuseră și mulți din corifeii Școlii ardelene în secolul XVIII –, dar și experiența sa din comunitatea românească ardeleană îl puneau în situația privilegiată de a se pune la dispoziția turmei sale cu același devotament față de morală și cultură.

Între 1940 și 1944, a rămas la Cluj sub ocupația horthystă. Când autoritățile maghiare au dispus persecutarea și strângerea evreilor, înainte de a-i trimite în lagărele morții, episcopul Hossu și-a ridicat glasul pentru a le apăra viața și demnitatea”, afirmă PS Mihai.

Periplul suferinței, 1948-1970: Dragoslavele – Căldărușani – Sighet – Curtea de Argeș – Ciorogârla – Căldărușani

Începând cu 1948, atât autoritățile comuniste, cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, prin patriarhul Iustinian Marina, i-au propus episcopului unit Iuliu Hossu scaunul de mitropolit al Moldovei în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma.

În acel an, episcopul de Cluj-Gherla s-a întâlnit de două ori cu Petru Groza, care a încercat să-l ademenească cu funcţia menționată anterior. A refuzat, însă, motiv pentru care a fost amenințat cu un dosar fabricat de Securitate. „Credinţa noastră este viaţa noastră”, au fost singurele cuvinte pe care Iuliu Hossu a avut să i le transmită prim-ministrului comunist.

Refuzul său ferm de a-și vinde credința pe privilegiul unei funcții de rang înalt în Biserica Ortodoxă a declanșat cele peste două decenii de persecuții.

Calea Crucii parcursă de cardinalul Iuliu Hossu. Sursa foto: Eparhia de Cluj-Gherla

„În 1948, regimul comunist i-a oferit tot felul de privilegii ca să își renege apartenența și să cedeze, trecând în Biserica Ortodoxă. Episcopul Hossu nu a acceptat. A cunoscut imediat periplul suferinței și persecuția până la moartea sa din 1970.

A fost arestat, închis, maltratat, apoi, alături de elita notabilităților României, a fost trântit pentru cinci ani în închisoarea de la Sighet”, adaugă înaltul prelat.

Pompa de apă de la subsolul închisorii din Sighet. Pomparea apei din beci într-un bazin care se afla sub acoperiș era munca cea mai istovitoare pentru deținuți. Pompa se strica des și mergea extrem de greu

În 1955, Petru Groza dă ordin să fie scoși din închisoare și aduși la el episcopii Iuliu Hossu şi Alexandru Rusu. Când se întâlnesc, se poartă cu ei ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar le cere același lucru pe care li-l ceruse și cu șapte ani în urmă – să treacă la ortodoxie.

Citeste si Cum arată, azi, gara din România transformată în sală de judecată după unul dintre cele mai mari accidente feroviare din istoria Căilor Ferate Române

Are parte de același refuz, așa că dă ordin ca ambii să fie trimiși cu domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeș. După o vreme, cei doi episcopi sunt separați: Alexandru Rusu ajunge la mănăstirea Cocoș, iar Iuliu Hossu la Ciorogârla.

„După 1955 și până în 1970, Hossu a rămas apoi încarcerat în diferitele domicilii obligatorii – mănăstiri ortodoxe –, mai întâi la Curtea de Argeş, la Ciorogârla, apoi izolat la Căldărușani, timp în care Securitatea l-a monitorizat pas cu pas.

În ultimii ani ai vieții, Iuliu Hossu devenise un simbol al rezistenței Bisericii Unite, dar și al acelei Românii clandestine care s-a opus categoric dictaturii. O Românie reală, foarte demnă – deși s-a spus aberant, după 1990, cum că n-ar fi fost rezistență în țară!

Chiar dacă despre această rezistență nu s-a vorbit atunci public decât în exil, ea nu a fost una mai puțin reală”, afirmă Preafințitul Mihai.

Cardinal in pectore

Cu mai puțin de un an înainte de a pleca la Domnul, Iuliu Hossu a primit de la Papa Paul al VI-lea demnitatea de cardinal.

Se afla în domiciliu obligatoriu la Ciorogârla și a refuzat să plece la Roma și să participe la ceremonie. Comuniștii nu i-ar fi mai permis să se întoarcă acasă, așa că decizia nu a fost greu de luat: a ales să nu-și abandoneze turma.

„Nu a lepădat țundra de oaie, nici chiar pentru purpura de cardinal roman”, spunea episcopul Alexandru Todea, cel de-al doilea cardinal român şi cel care a rămas la căpătâiul cardinalului Hossu până ce acesta şi-a dat ultima suflare.

„Când Papa Paul al VI-lea, în 1969, voia să-l numească pe Iuliu Hossu cardinal, el putea premia istoria formidabilă a unui caracter, dar și chezășia fidelității sale față de credință și față de libertate.

Papa ar fi dorit ca Iuliu Hossu să meargă la Roma și să-l poată investi public. Un preot italian, trimis anume de la Roma, l-a putut vizita pe episcopul închis la Căldărușani. 

Secvență din filmul „Cardinalul” (2019, regizor Nicolae Mărgineanu, actorul Radu Botar în rolul cardinalului). Scena în care mesagerul Papei Paul al VI-lea îl vizitează pe Iuliu Hossu la Căldărușani pentru a-i aduce la cunoștință faptul că Papa dorește să-i acorde demnitatea de cardinal

Preotul italian i-a adus din partea Papei un inel de aur și o cruce pectorală de argint. Ele au fost găsite în mormânt cu ocazia deshumării din 2019, când o bună parte din osemintele cardinalului Hossu au fost predate de familie Episcopiei de Cluj (episcopul fusese înmormântat într-un cavou din cimitirul Bellu).

Relicvariul cu sfintele moaște ale cardinalului Hossu, aflat în Catedrala „Schimbarea la față” din Cluj

Episcopul a cerut atunci Papei să nu facă publică numirea lui, fiindcă regimul comunist nu era dispus să revină asupra distrugerii Bisericii Unite și a contribuției sale indelebile la fibra culturii românești. Nu numai că dictatura nu voia repunerea în drepturi a Bisericii greco-catolice, dar nu i-ar mai fi permis lui Hossu să se întoarcă în țară, dacă ar fi acceptat să plece la Roma.

Episcopul a dat dovadă încă o dată de tărie de caracter, nu și-a abandonat turma, chiar dacă evenimentul numirii sale rămânea, pe parcursul vieții sale, necunoscut. A decedat un an mai târziu.

Atunci, Papa se prevalase de un vechi obicei în practica numirilor de cardinali: numirea in pectore, adică „în sufletul” papei. În 1969, după ce Paul al VI-lea a declarat numele noilor cardinali, a mai adăugat câteva cuvinte: „Îmi rezerv dreptul să mai numesc încă pe cineva, căruia nu-i pot spune numele”. Numirea de cardinal a lui Iuliu Hossu a fost, astfel, anunțată public abia în următorul consistoriu, în 1971, la un an după moartea lui.

Cu toate acestea, prețuirea Papei pentru episcopul român a fost cunoscută lumii clandestine și a insuflat mult curaj turmei persecutate. Bătrânul ierarh învățase că bătălia continuă, cu toată bătrânețea lui și cu neputința sa fizică.

Cardinalul Iuliu Hossu la Căldărușani

Iată ce scria în ultimele pagini din caietul, unde și-a așternut în mod clandestin memoriile (scrise în anii 60): „Domnul ne poruncește să iertăm, să lăsăm toată judecata Lui; iertăm din suflet și cerșim iertare Domnului pentru dânșii (persecutori), pentru dreapta (lor) pocăință.

Ținut în această situație (în închisoare), mi-a rămas puterea rugăciunii; mă străduiesc să mă țin strâns de Domnul, să cerșesc harul pentru a bine-plăcea Lui în toată clipa vieții, slujind pe această cale cauza sfintei noastre Biserici. Rodească îmbelșugat sămânța aruncată în brazdă adâncă spre mărirea lui Dumnezeu…”.

E cu adevărat un personaj remarcabil! Nu aflăm nici o urmă de resentiment sau amărăciune. A rămas prevenitor față de întreg neamul său, fără deosebire confesională, păstrându-și încrederea, calmul și răbdarea în Dumnezeu.

Cu toată grozăvia chinurilor la care fusese supus, și-a dat seama că credința nu putea fi mărginită la un curs de supremație istorică. Și-a oferit lupta umilitoare a singurătății și a neputinței vârstei ultimilor ani de viață ca ardere de tot.

A făcut-o cu mijloace sufletești, dimpreună cu rugăciunea lui și cu jertfa Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o zilnic în chilie. Roadele acestor sacrificii s-au revelat în 1989 și continuă să se arate”, conchide Preafinția Sa Mihai Frățilă.

„Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă! Duceţi-o până la capăt!“

Cardinalul Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București. Ultimele sale cuvinte au fost: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă! Duceţi-o până la capăt!“. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic a doua zi după deces, deși lăsase scris prin testament că dorește să fie înmormântat la Cluj.

Dorința nu i-a putut fi, însă, respectată, întrucât autorităţile, preocupate ca nu cumva înmormântarea să fie însoţită de manifestaţii greco-catolice, au dat dispoziţie fratelui episcopului, dr. Traian Ştefan Hossu, să fie înmormântat în București cât mai urgent.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Mica Romă, oraşul din care „a răsărit soarele românilor”. Locul încărcat de magie pe care orice român care se pretinde patriot ar trebui să-l viziteze măcar o dată în viaţă

În primăvara anului 2019, osemintele cardinalului au fost deshumate, iar jumătate dintre acestea au ajuns acasă, la Cluj. Restul au rămas în București, mormântul cardinalului devenind loc de pelerinaj. Zeci de bilețele dosite de credincioși pe marginile pietrei funerare sau prin coronițele decorative nelipsite de pe mormânt sunt mărturia evlaviei acestora față de Fericitul Episcop Martir.

Mormântul cardinalului Hossu din Cimitirul Bellu Catolic

Tragedia vieţii cardinalului Iuliu Hossu, ecranizată, în 2019, de regizorul Nicolae Mărgineanu

Filmul „Cardinalul” prezintă o parte din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire și perioada încercării convertirii forțate în penitenciarul Sighet.

Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de actorul Radu Botar, iar alături de el joacă Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crișan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor.

“În filmul ‘Cardinalul’, inspirat din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu am avut ocazia să urmăresc un destin exemplar, de la crainic al Marii Uniri din decembrie 1918, la penitenciarul de exterminare din Sighet, numit și ”temnița elitelor”, unde mulți dintre cei închiși, înalți demnitari sau prelați uniți, au plătit cu viața.

Au urmat apoi pentru cardinalul Iuliu Hossu 15 ani în domiciliu forțat până la moartea sa de martir al neamului. Un om a cărui conștiință nu a putut fi înfrântă. Și nu numai el, ci și colegii săi de suferință, preoții care au răbdat închisoarea cu smerenie și demnitate.

Constatase cineva, dintre cei care studiaseră dosarul înaintat la Vatican în vederea recunoașterii martiriului, că au fost 12 episcopi greco-catolici întemnițați în România și nu a trădat niciunul dintre ei. Frumoasă remarcă!

Cred că în peisajul atât de divers al filmului românesc este bine să existe şi un film închinat acestor martiri ai neamului. O istorie încă ignorată şi pe care, din păcate, unii o vor uitată”, declara regizorul Nicolae Mărgineanu la momentul lansării filmului.

Pe lângă cei 6 episcopi „titulari” (Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu), a existat o garnitură de 6 episcopi de rezervă, numiți în clandestinitate, pentru situația în care primii 6 ar fi murit. Tit Liviu Chinezu, care a fost beatificat alături de primii 6 episcopi, făcea parte din garnitura de rezervă.

Remarca referitoare la cei 12 episcopi greco-catolici face trimitere la cei 12 Apostoli ai lui Hristos şi a fost adusă în discuţie inclusiv de Papa Pius al XII-lea.

„Îmi plec genunchii ca să sărut cu venerație lanțurile pe care le poartă acești mărturisitori ai credinței catolice. Hristos a avut 12 Apostoli la fel ca cei 12 Episcopi Greco-Catolici, dar între aceștia nu a fost nici un Iuda”, spunea Suveranul Pontif în anul 1952.

Filmul „Cardinalul” a primit, în 2020, patru nominalizări la Premiile Gopo:

• categoria Cel mai bun actor – Radu Botar, în rolul cardinalului Iuliu Hossu;
• categoria Cel mai bun actor în rol secundar – Richard Bovnoczki, în rolul lui poetului Enache Viziran;
• categoria Cea mai bună muzică originală – Cornel Țăranu;
• categoria Cele mai bune costume – Luminița Mihai.

De asemenea, filmul a fost proiectat la Bucureşti, Cluj şi Vatican în cadrul Filmikon, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, care s-a desfăşurat între 18 şi 24 ianuarie 2025.