Unde lucrează fiica lui Crin Antonescu. La doar 23 de ani, Irina ocupă o funcție importantă

În timp ce Crin Antonescu, fost președinte al Senatului și actual candidat al coaliției PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale din martie 2025, revine în prim-planul politicii românești, fiica sa, Irina Antonescu, își construiește un parcurs profesional de succes pe scena internațională.
Mircea Filipescu
06 ian. 2025, 13:48
Unde lucrează fiica lui Crin Antonescu. La doar 23 de ani, Irina ocupă o funcție importantă

În vârstă de doar 23 de ani, Irina Antonescu ocupă poziția de director de marketing la Investiera Group AG, o companie elvețiană cu birouri în Berna, specializată în management de portofoliu și soluții financiare moderne.

Irina Antonescu este descrisă pe site-ul companiei drept „o profesionistă dedicată, cu o pregătire solidă și un istoric de succes dovedit”. Absolventă a unor instituții de prestigiu, precum Școala de Economie și Științe Politice din Londra (LSE), unde a obținut un Master în Management, și Universitatea din York, unde a finalizat un program de licență în Business și Management, Irina s-a remarcat prin performanțe academice și o abordare analitică, esențială într-un mediu financiar competitiv. Specializările sale includ managementul de marketing, e-marketing și strategia de brand, domenii esențiale pentru succesul unei companii moderne.

Conform reprezentanților Investiera Group AG, Irina aduce companiei „cunoștințe, perspicacitate strategică, inovație și o abordare expertă în tehnologie”, potrivit Fanatik. Compania promovează soluții financiare accesibile, eliminând barierele tradiționale precum comisioanele mari sau cerințele ridicate pentru investiții minime. Echipa din care face parte Irina se angajează să sprijine clienții în atingerea obiectivelor financiare, oferind soluții personalizate și bine fundamentate. De asemenea, Investiera pune un accent deosebit pe flexibilitate, permițând clienților să-și retragă fondurile oricând, fără un termen minim impus.

Citește și: Simona Gherghe, detalii despre primul bărbat din viața ei. Ce a spus prezentatoarea TV: „Era cu 5 ani mai mare ca mine, avea plete”

Dincolo de cariera promițătoare, povestea personală a Irinei Antonescu este una marcată de provocări. Născută în urma primei căsnicii a lui Crin Antonescu, cu Aurelia Antonescu, Irina a suferit o pierdere majoră la doar trei ani, când mama sa s-a sinucis din cauză că suferea de cancer ovarian în fază terminală. Cu toate acestea, Irina a fost susținută de tatăl său și de mama sa vitregă, Adina Vălean, europarlamentar și actual comisar european, alături de care a trăit o parte a copilăriei la Bruxelles.

Irina a urmat cursurile Școlii Britanice din București și, ulterior, și-a continuat studiile la prestigioase universități din Regatul Unit. Pregătirea academică solidă și determinarea au propulsat-o rapid în poziția actuală de director de marketing, demonstrând o maturitate profesională remarcabilă pentru vârsta sa.

Compania pentru care lucrează Irina Antonescu se remarcă printr-o viziune modernă asupra gestionării financiare. Reprezentanții Investiera subliniază că obiectivul principal este de a simplifica și democratiza investițiile, oferind soluții accesibile clienților care nu au o pregătire financiară de specialitate.

„Nu trebuie să fii expert pentru a începe să investești, aceasta fiind datoria noastră, de a te ghida de la A la Z”, se arată pe site-ul companiei.

Cu o echipă dedicată și o abordare personalizată, compania își propune să transforme încrederea clienților în performanță financiară pe termen lung.

Citește și: Motivele din spatele autosuspendării lui Crin Antonescu din cursa prezidențială: ”Sunt două chestiuni minimale, absolut necesare”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă când flacăra de la aragaz este portocalie. Ce culoare trebuie să aibă ca să fii sigur că n-ai probleme cu gazele
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Furtunile lovesc jumătate din țară, inclusiv Capitala. Vânt turbat și ploi torențiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte