ENGIE te învaţă paşii simpli prin care reduci facturile la gaze/energie. Schimbarea se poate face şi online, nu e nevoie de cozi la ghişeu

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat recent, despre facturile la energie, după ridicarea plafonării preţurilor, la 1 aprilie 2025, că în momentul în care fiecare român va fi informat şi va alege furnizorii cu cele mai mici oferte, va pune presiune pe toti ceilalţi furnizori să fie mai competitivi. În plus, spune ministrul, românii cu consum mare de energie vor avea facturi mai mici cu 30-35%.
Filip Stan
08 ian. 2025, 14:02
ENGIE te învaţă paşii simpli prin care reduci facturile la gaze/energie. Schimbarea se poate face şi online, nu e nevoie de cozi la ghişeu
500 de lei de la ENGIE pentru clienții români

Ministrul Energiei susţine că românii pot alege furnizorii cu cele mai bune tarife dacă plafonarea va fi ridicată la 1 aprilie 2025, iar ENGIE te învaţă cum să schimbi contractul pentru a plăti mai puţin fie la acelaşi furnizor, fie la concurenţă.

”Facturile sun plafonate până la 1 aprilie, deci vom trece iarna cu acelaşi preţ maximal per kWh, şi de acum îl ştiu toţi românii, la energie electrică depinde de consumul lunar. La gaze este un plafon fix, indiferent de consum, mă refer la consumatorii casnici. După 1 aprilie, acum, pe preţurile pe care le vedem chiar acum pe site-ul ANRE, orice român poate să intre şi să-şi selecteze furnizorul cu cea mai bună ofertă. Şi o să găsiţi oferte între 0,7 şi 0,8 lei per kWh la Hidroelectrica, companie cu capital majoritar de stat”, a spus ministrul Energiei, la Antena 3.

”Acum, noi, din calitate de consumatori, trebuie să ne ajungem în cea mai bună ofertă. Şi în momentul în care fiecare român va fi informat şi va alege furnizorii cu cele mai mici oferte, asta va pune presiune pe toti ceilalţi furnizori să fie mai competitivi. Dar gândiţi-vă că, la un preţ de 0,8-0,9 sau 1 leu, românii, şi sunt mulţi în mediul urban, mai ales cu un consum mai mare de 300 kWh pe lună, vor avea facturi mai mici cu 30-35%, ceea ce nu-i rău”, a explicat ministrul.

Despre cei care sunt în prezent pe un consum mic, ministrul Sebastian Burduja a arătat că sunt câteva categorii şi a adăugat că aceştia vor fi protejaţi. ”Pe de-o parte, sunt românii vulnerabili care, efectiv, nu-şi permit. Îi vom proteja. Nu este un efort bugetar foarte mare. Ei trebuie bine identificaţi”, a subliniat Burduja.

Potrivit acestuia, ”optimizarea schemei înseamnă şi cheltuieli mai mici la bugetul de stat”.  Sebastian Burduja a mai spus că, din sector energetic, de la debutul crizei şi până azi, s-au colectat de cel puţin două sau chiar de trei ori mai mulţi bani decât s-au dat pe aceste compensări sau plafonări. ”Deci, bugetul de stat n-a ieşit în pierdere din cauza sectorului energetic, din contra”, a adăugat el.

Electrica, informare de ultimă oră pentru toţi clienţii din România

În cazul în care ești deja client ENGIE și dorești să alegi o altă ofertă din portofoliul nostru, poți încheia un contract online aici, simplu și rapid. Tot ce trebuie să faci este să alegi tipul de energie pentru care dorești o ofertă nouă și să urmezi pașii de contractare.

Am contract de energie cu un furnizor. Cum pot schimba furnizorul de energie?

Schimbarea furnizorului de energie de către clientul final se realizează în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 3/2022, fiind un proces gratuit. Pe parcursul derulării contractului de energie, poți decide să denunți contractul încheiat cu furnizorul actual și să închei un contract de furnizare cu orice alt furnizor din piața concurențială.

Anunț de ultimă oră pentru clienții PPC, ENGIE, Hidroelectrica sau E.ON. Ce se întâmplă cu prețurile la facturi după 31 martie

Procesul de schimbare a furnizorului începe la data încheierii contractului cu noul furnizor ales, iar schimbarea efectivă își produce efectele la data aleasă de tine, dar nu mai puțin de 24 de ore de la inițierea procedurii.

Poţi schimba furnizorul de energie în această pagină, alegi oferta pe care doreşti să o contractezi şi urmezi paşii de contractare. Pentru finalizarea procesului vei avea nevoie de următoarele documente:

  • declarație pe propria răspunde privind deținerea unui drept locativ din care să reiasă calitatea avută pentru spațiul pentru care contractezi servicii de furnizare și că nu există litigii;
  • datele tehnice ale locului de consum (seria contorului și CLC/POD – cod loc consum) de pe ultima factură emisă de actualul furnizor. Dacă ne transmiți direct factura ta, te rugăm să elimini prețul energiei înainte să încarci fișierul. Totodată, în cazul în care nu ai o factură emisă, poți încărca avizul tehnic de racordare (ATR) întrucât și acesta cuprinde toate informațiile necesare;
  • indexul autocitit din momentul în care este realizată solicitarea;
  • act de identitate.

În funcție de particularitățile actelor depuse este posibil să îți solicităm informații/documente suplimentare, necesare încheierii contractului.

Nu vei putea începe un proces de schimbare a furnizorului dacă ești titularul contractului de furnizare a energiei, dar ai pierdut dreptul de folosință privind locul de consum ce face obiectul cererii tale.

Dacă online nu e varianta potrivită pentru tine, poți încheia contractul de energie în oricare dintre centrele de relații clienți.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reclamă, luni seară, o puternică dezinformare care s-a propagat în ultimele zile. ”Suntem bombardaţi de ştirea că, vezi Doamne, nu mai avem gaz şi rămânem în frig”, a transmis ministrul, prezentând date cu privire la starea depozitelor. ”Pe înţelesul tuturor: avem 2000 de unităţi stocate, consumăm 20 pe zi”, a mai transmis ministrul.

Într-o postare pe Facebook intitulată ”MAI BINE SĂ AI GAZ DECÂT SĂ BEI GAZ”, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, combate, luni seară, o dezinformare.

”Am mai scris undeva: dezinformarea este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa securităţii naţionale. Campanii bine finanţate, bazate pe ştiri false, alarmiste, au un singur scop: să vă sperie şi să vă distrugă încrederea în instituţiile democratice ale României. E drept că instituţiile nu sunt perfecte, dar sunt întotdeauna preferabile unei dictaturi oarbe, proruse şi antioccidentale, deci antiromâneşti”, şi-a început Burduja postarea.

ENGIE, anunţ important pentru clienţii români care sunt plecaţi de acasă

Acesta explică la ce se referă: ”Zilele acestea suntem bombardaţi de ştirea că, vezi Doamne, nu mai avem gaz în depozite şi rămânem în frig. Unii ar continua, probabil, cu asta — «ce bine ne era nouă să putem acum apela la gazul rusesc…» Doar că România are la zi aproape 2 miliarde de normal metri cubi în depozite, la un consum zilnic de până în 40 de milioane de normal metri cubi, pe care îl acoperim din ceea ce producem în timpul sezonului rece (20-25 milioane normal metri cubi) şi din ceea ce extragem din depozite (diferenţa până la acoperirea consumului, deci maxim 20 de milioane de normal metri cubi, deşi capacitatea maximă de extragere este de până la 35 de milioane de normal metri cubi)”.

Apoi, ministrul explică ”pe înţelesul tuturor: avem 2.000 de unităţi stocate, consumăm 20 pe zi, deci în două luni vom consuma 1.200 de milioane de normal metri cubi şi vom rămâne cu 800 de milioane de normal metri cubi”.

”În martie, ne aşteptăm la un consum total de 300 de milioane de normal metri cubi. După care începe ciclul de injecţie şi începem iar să stocăm cantităţi pentru iarna următoare. Deci avem cam jumătate de miliard de normal metri cubi de gaz mai mult decât necesarul în depozite”, a mai explicat Burduja.

Acesta se referă şi la ştiri complet false, nu doar alarmiste.

”Un fost candidat la prezidenţiale, acum câteva zile, a declarat că România “spală bani europeni” şi vinde gaze ieftine în Republica Moldova şi le importă apoi mai scump din Ucraina. O asemenea inepţie nu mă aşteptam să aud, nici măcar de la cel care crede că centralele eoliene nu produc energie electrică, că omul nu a ajuns niciodată pe Lună sau că “şansa României este înţelepciunea rusească.” Pur şi simplu nu există nicio bază reală care să susţină afirmaţia importului de gaze scumpe din Ucraina”, a mai transmis Burduja.

Acesta a explicat din nou exportul de gaze româneşti în Moldova.

”Da, România (de fapt, furnizori privaţi) exportă gaze în Republica Moldova, cam 5 milioane de normal metri cubi în ultimele zile, ceea ce îi ajută pe fraţii noştri de peste Prut, care au cumpărat acest gaz în condiţii de piaţă şi – repet – de la companii private! Tot companii private importă via Bulgaria cantităţi similare de gaz, deci nu ne afectează capacitatea de a ne acoperi consumul naţional! Doar că unii aleg să ignore că România are gaz şi preferă să bea gaz, adică să mintă de îngheaţă apele”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, ”ceea ce România a făcut bine în ultimii ani este investiţia în gazoductul Iasi-Ungheni, care are capacitate de transport de peste 6 milioane de normal metri cubi, ceea ce acoperă cu brio consumul de gaz dintre Prut şi Nistru”.

”Pentru asta Transgaz şi instituţiile statului român, aceleaşi care sunt adesea criticate, merită toate felicitările. Aşa cum acum am prioritizat linia de interconexiune Suceava-Bălţi pentru asigurarea accesului fraţilor noştri la energie electrică din România, în condiţii sporite de siguranţă. Acestea sunt exact punţile de care avem nevoie pentru a trece Prutul! Pe cine deranjează că ajutăm Chişinăul? Fix pe cei manevraţi de Moscova, cei care nu au putut gândi decât un copy-paste penibil la campania lui Vladimir Putin (călare, judo, baie în lac îngheţat), cei care continuă să creadă că îi pot păcăli pe români cu ştiri şi date false. Pe mine nu mă intimidează ameninţările şi tacticile lor. Aceştia sunt adversarii României, care ne subminează independenţa energetică şi ne vor “suverani” dar complet dependenţi de gazul rusesc”, a mai transmis ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, ”România a devenit anul trecut producătorul numărul 1 (da, cel mai mare) de gaz din UE, Romgaz depăşind toate aşteptările şi reluând marile exploatări, inclusiv la Caragele (de unde e şi poza de mai jos), iar din 2027 vom scoate gaz din Neptun Deep, de la mare adâncime în largul Mării Negre, şi ne vom dubla efectiv producţia”.

”Asta înseamnă o ţară puternică şi cu adevărat stăpână pe soarta ei, nu în bătaia crivăţului rusesc”, a conchis Burduja.

 

DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Spynews
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2024
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Truc genial! Cum să fierbi pasărea de țară perfect în timp record!
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Ramona de la Mireasa, sezonul 10, imagini înduioșătoare alături de fiica ei! Cum s-a afișat fosta concurentă împreună cu Rebeca: „O iubesc” / FOTO
Spynews
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de condamnarea de 10 ani de închisoare, după accidentul din 2 Mai. Urmează un nou proces
Evz.ro
Bărbații din viața Simonei Halep. A avut mult ghinion în dragoste
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Atac armat într-o școală din Suedia! Cel puțin 11 persoane au murit. Printre victime s-ar număra și atacatorul
Cancan.ro
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
O lume întreagă e în doliu. Marele lider s-a prăpădit: Un om extraordinar, cu viziune, credință și generozitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Senatul SUA Confirmă Numirea lui Pam Bondi ca Procuror General
MediaFlux
Se DAU 1.000 de lei PÂNĂ în 2027. Ajutor nesperat la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol