Concedieri 2025. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat restructurarea Ministerului Energiei, dar și a companiilor din subordine, arătând că numărul de personal al ministerului, o schemă cu peste 200 de angajați, poate fi redus. Este primul anunț de restructurare de la formarea noului Guvern.
”Astăzi vă voi prezenta pe scurt priorităţile pe care ni le asumăm pentru anul în curs, pe câteva direcţii principale, şi o să încep cu un pilon care este fundamental şi pentru programul de guvernare. Se numeşte reformă: reforma sectorului energetic şi, de fapt, reforma Ministerului Energiei şi reforma companiilor din sectorul energetic. Constatăm cu toţii că România este într-o situaţie delicată din perspectiva echilibrului fiscal-bugetar. Şi cred că este o chestiune de răspundere, de bun simţ, să dăm un exemplu şi pentru alte ministere, şi pentru alte instituţii publice, şi pentru alte companii de stat, luând câteva măsuri”, a afirmat Burduja.
Concedieri 2025. Burduja a anunţat astfel un program de reorganizare a Ministerului Energiei. ”Am discutat deja cu colegii mei şi vom iniţia în perioada următoare un proiect de reorganizare a ministerului nostru. E unul dintre cele mai suple ministere de la nivelul Guvernului. Avem 280 şi ceva de colegi, iar nivelul de salarizare este, şi nu cred că mă înşel, cel mai mic din Guvernul României. Cu toate acestea, consider că întotdeauna e loc de o eficienţă mai bună şi vom înainta un proiect de reorganizare care va reduce schema de personal, astfel încât practic toţi colegii vor da concurs şi vor rămâne cei care merită să rămână”, a explicat ministrul Energiei.
El a precizat că estimează o reducere a posturilor în cadrul instituţiei pe care o conduce cu până la 20%.
”Estimăm o eliminare a posturilor vacante şi reducerea posturilor ocupate cu până la 20%. Sigur, în funcţie de specificul fiecărei structuri în parte, că dacă luăm Direcţia de Investiţii, unde avem cam 100 de colegi, ei au reuşit să atragă undeva la 14 miliarde de euro, deci au o productivitate bună. Nu înseamnă că nu e loc de mai bine şi acolo. Dar discutând cu directorii, le-am dat această temă, să eficientizăm activitatea ministerului”, a transmis Sebastian Burduja.
De asemenea, el a anunţat o măsură privind transparenţa activităţii. ”În primul trimestru al acestui an vom da publicităţii un portal pe care se vor regăsi informaţii legate de prevederile din contractele de mandat, remuneraţie fixă, componentă variabilă dacă este cazul, anumite sporuri, beneficii, prevederi din contractele colective de muncă şi toate cheltuielile, contractele pe care companiile le au în derulare. Deci punând reflectoarele pe aceste companii, de care, în bună măsură, sunt mândru, au făcut treabă bună şi vor continua să o facă, dar este loc de mai bine şi cred că românii merită să ştie exact cât plătim, pe ce se duc banii pentru că, aşa cum spuneam, statul e acţionar majoritar sau acţionar unic, deci vorbim şi despre banii românilor”, a relatat Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a mai prezentat câteva măsuri de reorganizare pe care le-a solicitat companiilor din cadrul ministerului.
Printre acestea se află reducerea posturilor de conducere, reducerea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, stoparea angajărilor în cadrul companiilor, reducerea cheltuielilor cu salariile, în special cu personalul TESA, reducerea cheltuielilor de protocol şi sponsorizare cu cel puţin 50%.
”Noi estimăm că de la companiile din portofoliul Ministerului Energiei cel puţin un miliard de lei pot fi economisiţi prin aceste măsuri”, a precizat Sebastian Burduja.
Concedieri 2025. Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre reorganizări şi comasări de instituţii, că nu crede că este nevoie în momentul de faţă de concedieri în masă, arătând că îşi doreşte ca surplusul de personal să fie absorbit de mediul privat.
Ministrul Finanţelor a fost întrebat la Guvern, în contextul acestor reorganizări în agenţii şi instituţiile statului, dacă se vor face şi concedieri. ”Nu cred că este nevoie în momentul de faţă de asemenea concedieri în masă”, a răspuns ministru.
El a precizat că aceste reorganizările instituţionale vor duce la reducerea numărului de personal. ”Îmi doresc ca acest surplus de personal să fie absorbit de mediul privat. De aceea nu se fac lucrurile de azi pe mâine”, a explicat Barna.
”Nu sunt neapărat concedieri, pentru că sunt, pe de o parte, şi plecările naturale. Dacă semnalul este clar şi ştim exact de la bun început care sunt instituţiile care vor suferi modificări, acolo deja, angajaţii din sectorul public ştiu ce-i aşteaptă şi au timp suficient luni de zile să găsească alternative. Mediul privat are nevoie de oameni pregătiţi. Nu ne dorim să bruscăm nici sistemul bugetar, nu dorim să bruscăm nici mediul de afaceri, nici mediul privat şi acest fenomen natural trebuie susţinut şi încurajat”, a mai arătat ministrul.