Fideaua are un rol foarte important în ciorbă, contribuie la textura acesteia, dar oferă și un gust plăcut. Una dintre cele mai comune greșeli ale gospodinelor, atunci când fac ciorbă, este faptul că adaugă fideaua mult prea devreme. Astfel, va absorbi lichidul și se va înmuia prea tare, iar textura nu va mai fi cea dorită.
Momentul în care adaugi fideaua în ciorbă contează foarte mult dacă vrei ca aceasta să nu devină prea moale, tocmai de aceea ar trebui adăugată la sfârșitul procesului de gătire. Tipul de fidea folosit contează foarte mult atunci când vine vorba despre timp.
De exemplu, fideaua subțire se fierbe foarte repede, în doar 2- 3 minute, motiv pentru care ar trebui să o adaugi cu puțin timp înainte să oprești focul.
Fideaua de casă se fierbe destul de repede, având nevoie de doar 3- 4 minute pentru a se găti. Trebuie adăugată la final, deoarece se poate descompune dacă o lași în ciorbă prea mult timp, potrivit Playtech.ro.
În cazul în care folosești fidea groasă sau tăiței, trebuie să știi că aceasta are nevoie de mai mult timp de gătire, adică aproximativ 5 –7 minute. Ea trebuie adăugată atunci când ciorba este aproape gata și trebuie fiartă la foc mic.