În imaginile din mediul online, Andreea Esca apare purtând un costum de baie verde și un zâmbet larg, atrăgând o mulțime de comentarii pozitive din partea urmăritorilor săi. „Superbă!”, a scris un fan, în timp ce altul a comparat-o cu o „sirenă verde la mal”.
Știrista de la Pro TV s-a lăsat admirată de fani în costum de baie, iar aceștia au apreciat-o pentru curajul de a se afișa așa:
„Sirena verde la mal”/ „Ești o dulce! O zi excelentă!”/„Regina mării”/ „Superbă, sexi”, „Frumoasă mai ești”, au fost câteva dintre comentariile internauților, la fotografiile postate de Andreea Esca pe Instagram.
După o escapadă de neuitat în Maroc alături de fiul său, Aris, Andreea Esca și-a continuat vacanța cu o relaxare binemeritată pe plajele luxoase din Dubai.
Vedeta și-a împărtășit momentele de liniște cu cei peste 600.000 de urmăritori de pe Instagram, publicând imagini din vacanța sa, în care apare atât pe plajă, cât și în apă, bucurându-se de soare și de atmosfera tropicală.
Escapada în Dubai i-a oferit Andreei Esca ocazia de a se destinde înainte de un an plin de proiecte, iar fanii au răsplătit-o cu aprecieri pentru felul în care arată și energia pozitivă pe care o transmite.
În urmă cu ceva timp, jurnalista a dezvăluit cum reușește să se mențină într-o formă de invidiat. Vedeta Pro TV a mărturisit că face mereu sport și încearcă să aibă un stil de viață sănătos. De asemenea, știrista consideră că este important să te simți bine în pielea ta.
„Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață, dar merg la sport dintotdeauna, în mod regulat, orice s-ar întâmpla. Nu am fumat niciodată, nu știu dacă contează, alcool nu prea beau. Beau câte un pahar undeva, așa de gust.
Nu e pasiunea mea! Dansez mult, îmi place muzica, am prieteni foarte simpatici, am o familie frumoasă. Toate aceste lucruri, la un loc, reprezintă cumva o viață sănătoasă. Nu știu dacă îmi arăt sau nu vârsta.
Nu știu dacă e o problemă să-ți arăți vârsta. Important este să te simți bine și să accepți lucrurile care sunt absolut normale și naturale și să reușești să faci din fiecare zi din viața ta ceva plăcut. Asta e tot.”, a spus Andreea Esca.