Calendar ortodox 14 ianuarie 2025. Sfânta Nina, ocrotitoarea femeilor. Rugăciunea de azi alungă toate necazurile, se aprind lumânări la biserică

În această zi este prăznuită Sfânta Cuvioasă Nina, despre care se zice că este protectoarea femeilor. Orice necaz ai avea, roagă-te sfintei în această zi, iar ea îţi va arăta rezolvarea.
Filip Stan
13 ian. 2025, 11:31
Calendar ortodox 14 ianuarie 2025. Sfânta Nina, ocrotitoarea femeilor. Rugăciunea de azi alungă toate necazurile, se aprind lumânări la biserică

Calendar ortodox 14 ianuarie 2025.  Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia, potrivit crestinortodox.ro. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. La împlinirea vârstei de 12 ani, ajunge în grija stareței Niofora, pentru că tatăl ei devine pustinc, iar mama sa ia decizia să-și petreacă viața îngrijindu-se de săraci și de cei în suferință. Cu binecuvântarea episcopului Iuvenalie, pleacă din Ierusalim către Armenia. În anul 315 ajunge în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“.

Ortodoxe
Odovania praznicului Botezului Domnului;
Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait; Sf. Nina, luminătoarea Georgiei

Greco-catolice
Sf. cuv. m. ucişi în Sinai şi în Rait

Romano-catolice

Ss. Felix de Nola, pr. m.; Ioan-Anton Farina, ep.

Sfinţii Cuvioşii Părinţi ucişi în Sinai şi Rait sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 14 ianuarie.

Peninsula Sinai, unde se află muntele pe care Moise a primit tablele Legii, a constituit un mediu prielnic pentru ascetismul monahal. Călugării nevoitori în aceste locuri, aflate în calea năvălirilor barbare, au plătit însă adeseori cu preţ de sânge credinţa şi mărturisirea lor.

Aşa au fost părinţii ucişi în prima năvălire de la începutul secolului al IV-lea, când au pierit în Sinai 40 de pustnici şi în Mănăstirea Rait, acelaşi număr de călugări, 40.

Rugaciunea pe care o spunea parintele Arsenie Boca în fiecare dimineaţă. Atrage norocul şi ţine bolile departe

După aceasta, în zilele Sfântului Nil Sinaitul, Muntele Sinai iarăşi a fost ţinta incursiunilor beduinilor arabi.

„După cea dintâi ucidere a cuvioşilor părinţi, trecând ani mulţi, a fost la poalele Muntelui Sinai, în zilele Cuviosului Nil Pustnicul, iarăşi năvălirea barbarilor care locuiau în pustia ce se întindea de la Arabia până în Egipt şi care se învecinează cu Marea Roşie şi cu Iordanul; iar locuinţa acelor barbari nu era în cetăţi şi case, ci în corturi şi în tabere; căci trecând din loc în loc, acolo petreceau mai mult, unde găseau apă bună şi păşune pentru dobitoacele lor. Şi se hrăneau nu din lucru din mâini sau din neguţătorie, nici din lucrarea pământului, nici din vânarea fiarelor, ci mai ales din război; pentru că toate uneltele lor erau: sabie, arc şi suliţă şi toată sârguinţa lor era ca să năvălească asupra satelor străine şi să facă războaie la drumuri”. (Vieţile Sfinţilor)

A doua năvălire a fost relatată de Sfântul Nil, care a fost prefect (eparh) al Constantinopolului în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (401-450) şi a ales împreună cu soţia sa şi cei doi copii, un băiat şi o fată, să intre în monahism.

„Întâi preotului sfântului loc, fericitul Teodul, care a pus masa în seara dinainte, i-au poruncit să-şi plece grumajii spre tăiere. Doi barbari cu săbiile scoase, privind cu ochii mânioşi, stăteau împrejurul cuviosului. El plecându-se sub sabie, întru nimic n-a arătat că se teme, ci numai cu cuvinte blânde a zis: ‘Binecuvântat este Domnul’. Deci lovind într-însul amândoi barbarii, unul după altul, i-au făcut o rană de la spate până la fălci, iar alta de la umeri până la piept; şi astfel dumnezeiescul bărbat a căzut la pământ. Apoi a apucat pe celălalt bătrân, care locuia împreună cu prezbiterul, şi pe acela l-au ucis. Mai era acolo un copil care slujea prezbiterului; aceluia i-a poruncit să adune nişte seminţe vărsate pe pământ, ca şi cum vrând să-l cruţe pe el, ca pe un folositor de slujbă; iar acela plecându-se jos şi adunând, un bărbat stând dinapoi şi scoţând sabia în taină, a lovit pe copil şi l-a ucis”. (Vieţile Sfinţilor)

Martirizarea cuvioşilor s-a făcut după Slujba Utreniei. Unii au putut să fugă, între care şi Sfântul Nil, dar fiul său, Teodul, a fost prins. Prin iconomie divină Sfântul Nil şi-a găsit fiul care a fost vândut ca rob şi a fost răscumpărat de episcopul cetăţii Eluzia, care l-a şi hirotonit preot.

* Sfânta Nina s-a născut la sfârşitul secolului al III-lea în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, fiind chiar verişoara acestuia, potrivit unui vechi manuscris.

Tatăl ei, Zavulon, a plecat din Capadocia pentru a-şi oferi serviciile împăratului Maximian, iar mama sa, Suzana, născută şi ea în Capadocia, era sora episcopului Ierusalimului. Părinţii Sfintei Nina s-au cunoscut şi s-au căsătorit la Ierusalim, după care au plecat în Capadocia.

La împlinirea vârstei de 12 ani, Sfânta Nina s-a întors împreună cu familia la Ierusalim. De acolo, tatăl său a plecat în pustia Iordanului, închinându-şi viaţa lui Hristos, iar mama sa a rămas să slujească ca diaconiţă în Sfânta Biserică a Învierii pentru a avea grijă de femeile sărmane şi bolnave.

Sfânta Nina a plecat din Oraşul Sfânt către Armenia împreună cu Sfânta Ripsimia şi treizeci şi cinci de fecioare, însoţite de stareţa Gaiani. Veniseră din Roma pentru a scăpa de prigoana lui Diocleţian, care o voia pe Ripsimia de soţie. Acestea sunt pomenite ca muceniţe în ziua de 30 septembrie, fiind mult chinuite şi în cele din urmă omorâte de regele Armeniei, Tiridati.

Sfânta Nina a ajuns să predice neîncetat Sfânta Evanghelie şi le spunea georgienilor să se roage, pregătindu-i în acest fel pentru sfântul botez, care s-a săvârşit cu ajutorul Sfântului împărat Constantin cel Mare. Acesta l-a trimis în Iviria pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie, împreună cu doi preoţi.

Arhiepiscopul a botezat mai întâi familia regală, după care i-a botezat pe ostaşii şi demnitarii regelui. Poporul s-a apropiat cu multă bucurie de taina botezului, îndemnat de cuvintele Sfintei Nina, care le spunea că cel care se va naşte din apă şi din Duh (Ioan 3, 5) va vedea lumina cea adevărată şi va moşteni viaţa veşnică.

Sfânta Nina, după mulţi ani de rodnică misiune, şi-a dat duhul în pace în mâinile lui Hristos în ziua de 14 ianuarie, cel mai probabil în anul 338. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”,

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Sfatul zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025. Cinci zodii pentru care se întoarce roata norocului. Vin avantaje mari de tot
Capital.ro
Călin Georgescu, cale liberă spre Cotroceni?! A detonat bomba secretă despre Iohannis: Însăși Rusia s-a...
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Gabriela Cristea și-a dat DEMISIA în direct! Cine o înlocuiește la cârma emisiunii
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Criza economică e deja aici. Situația din România care nu lasă loc de îndoială
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Toți clienții ING din România au fost notificați de bancă. Aceste carduri trebuie blocate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Papa Francisc declară că nu intenționează să demisioneze din cauza sănătății
MediaFlux
ANAF a ÎNCEPUT CONTROALELE la PERSOANELE FIZICE! Impozit de 70% dacă NU DECLARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!