Polițiștul pedofil Eugen Stan a murit în închisoare. El a fost găsit mort în celula sa. Trupul său urmează să fie supus unei autopsii.Principala ipoteză e că a fost o moarte naturală, mai ales că nu au fost găsite urme de violență pe corpul său. Eugen Stan era cunoscut ca având probleme medicale.
Vă reamintim că Eugen Stan era agent în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră când a fost arestat, în 2018. El a fost acuzat că a abuzat sexual un băiețel și o fetiță, în liftul unui bloc din Sectorul 6. Ancheta a scos la iveală detalii terifiante. Din 2009 până în 2018, Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 și 38 de ani, în diferite locuri din București. De cele mai multe ori, el își urmărea victimele, apoi le ataca în scările blocurilor sau în lifturi.
Un raport al Ministerului de Interne de la acea vreme a constatat că 18 comisari şefi şi agenţi şefi din Poliţia Română l-au protejat pe Eugen Stan în perioada în care a activat în instituţie.
În 2020, Eugen Stan a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare. După ce a ajuns în închisoare, Eugen Stan a început să acuze mai multe probleme de sănătate și a cerut întreruperea pedepsei, dar solicitarea nu i-a fost aprobată. Analizele medicale au stabilit că acesta suferea de diabet zaharat, hipertensiune arterială și cardiopatie hipertensivă. Pe fond de stres, la un moment dat a suferit și un accident vascular cerebral.