Cristi Borcea își sărbătorește ziua de naștere astăzi, 17 ianuarie. Valentina Pelinel i-a făcut o urare specială partenerului ei de viață chiar pe rețelele de socializare, astfel că toți fanii au putut să vadă mesajul emoționant.
La aniversare, soția lui, Valentina Pelinel, i-a făcut o urare specială în fața tuturor. Valentina Pelinel a postat un mesaj emoționant pentru soțul ei chiar pe rețelele sociale. Astfel, fanii s-au putut convinge, încă o dată, cât de mult se iubesc cei doi și cât de puternică este relația dintre ei.
Așa cum era de așteptat, Valentina Pelinel s-a asigurat că îi transmite lui Cristi Borcea cele mai frumoase și sincere gânduri. Soția fostului acționar de la Dinamo a îmbrăcat totul în cuvinte atent alese, iar mesajul ei a primit o mulțime de aprecieri din partea fanilor.
”La mulți ani, iubirea mea! La mulți ani cu multă iubire, împliniri personale și realizări profesionale! Dar înainte de orice, îți doresc sănătate, ca să te bucuri de tot ce are de oferit viața asta frumoasă! Să rămâi puternic și ambițios și la fel de bun și iubitor de oameni! TE IUBESC!”, a transmis Valentina Pelinel pe rețelele sociale.
Mesajul emoționant a fost însoțit și de o poză pe care frumoasa Valentina a ales-o cu multă grijă. În imaginea respectivă, atât ea, cât și Cristi Borcea sunt îmbrăcați elegant, semn că nu se completează doar pe plan sentimental.
Valentina i-a dăruit fostului acționar de la Dinamo trei copii, pe Milan și pe gemenele Indira și Rania. Odată cu venirea celor trei copii pe lume, Cristi Borcea s-a putut considera un bărbat cu adevărat împlinit, pe toate planurile.
Chiar dacă au trei copii, iar programul lor este mereu unul încărcat, Valentina Pelinel și Cristi Borcea își fac timp și pentru relația de cuplu. Cei doi știu cum să își gestioneze timpul, astfel încât ambii să fie prezenți în viața celor trei copii, dar nici să nu se neglijeze pe sine.
”Noi încercăm să ne bucurăm unul de altul în fiecare clipă, pentru că timpul nu stă pe loc. Ne simțim excelent alături de copii, mai ales că avem o familie numeroasă, însă ne plac și momentele în care avem parte de intimitate și experiențe doar noi doi. Echilibrul este cheia succesului.”, spunea Valentina Pelinel, în urmă cu ceva timp.
Își cumpăra creme și la Jilava
”M-am adaptat. Te adaptezi, n-ai ce să faci. Veneau ăia la Jilava, stăteam patru, atâția eram într-o cameră, venea televiziunea să vadă camera lui Borcea. Se închinau, eram cu paturi suprapuse. Creme îți luai de la magazin, eu îmi luam și acolo. Primul lucru, acid hialuronic fiole, comandam, ce ziceai aia îți aducea. Nu aveai voie să iei orice, dacă permitea regulamentul. Aveam frizeri acolo, care făceau cursurile și mă tundeau tot timpul. Eu acum, acasă, părul din urechi îl fac cu flacăra, că acolo m-au învățat, la pușcărie. Cu bricheta, așa m-au învățat, așa fac. Aveam acolo deținuți care făceau cu ața, mă pensau. Sunt specializați. În momentul în care veneam în permisie, atunci îmi puneam acid, când veneam în permisie de două zile, trei zile, cinci zile”, a spus Borcea la un interviu. Cert este că acum ritualurile de înfrumusețare sunt și mai dese, iar omul de afaceri împarte cremele cu soția.