Se fac restructurări la Ministerul Muncii. Mai mulți angajați își vor pierde locul de muncă după ce Guvernul a decis să comaseze Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu cel al Familiei.
Guvernul a aprobat Hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
”Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale care preia, pe bază de protocol de predare-primire, activităţi de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse se subrogă în toate drepturile, obligaţiile, contractele, deciziile de finanţare, ordinele de finanţare, acordurile şi litigiile instituţiei, structurii sau activităţii preluate, inclusiv prin preluarea tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora.
Încadrarea personalului preluat pe bază de protocol de predare-primire, se realizează cu respectarea procedurii şi regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal şi cu menţinerea
drepturilor salariale avute la data preluării”, se arată în hotărârea aprobată de Guvernul Ciolacu.
Aparatul propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale are un număr maxim de 635 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.
Potrivit hotărârii de guvern, Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat, de secretarul general şi doi secretari generali adjuncţi.
Astfel, s-au redus trei posturi de demnitate publică (două posturi de secretar de stat și un post de subsecretar de stat), cinci posturi aferente cabinetelor funcțiilor de demnitate publică, două posturi aferente funcțiilor de înalți funcționari publici și zece posturi aferente unor funcții publice și funcții contractuale.
Încadrarea în numărul de posturi se face în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, prin ordin al ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarității sociale.
NF_MMFTSSȘi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că va iniţia un proiect de reorganizare a ministerului pe care îl conduce, deşi a explicat că acesta este printre cele mai suple de la nivelul Guvernului, cu 280 de angajaţi, iar nivelul de salarizare este cel mai mic din Executiv. El a precizat că va fi redusă schema de personal, iar toţi angajaţii vor da concurs şi vor rămâne cei care merită. Burduja a adăugat că astfel estimează o eliminare a posturilor vacante şi reducere a posturilor ocupate cu până la 20%.