Bolnavii din România aşteaptă ca noile comenzi, care pot fi făcute de-abia luna aceasta, să fie executate de contractori, dar durează ceva timp.
Pe de altă parte, „au existat pauze de imunoterapie cel puţin de două săptămâni, pentru un anumit produs, deoarece abia a intrat în ţară, recent, el lipsind de la mijlocul lunii decembrie. Acel medicament, la nivel mondial, a fost cel mai vândut medicament. Pentru pacienţi, a fost un şoc: să ştie că întârzie cu imunoterapia”, spune Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiilor Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, conform news.ro.
Pentru cei afectaţi de diabet, Ozempic a dispărut de pe piață din cauza politicii de preț și a deciziei producătorului de a nu mai furniza acest medicament în România. Alte medicamente din aceeași clasă antidiabetică sunt în stocuri limitate, producătorii neputând face față cererii.
Citeşte şi: Cum să dai lovitura la bursă. Este vestea momentului pentru clienţii BRD, datele sunt oficiale
Pacienții oncologici au întâmpinat întârzieri de câteva săptămâni în administrarea imunoterapiei din cauza problemelor de aprovizionare, iar românii care se confruntă cu boli cardiovasculare și autoimune găsesc foarte grei medicamentele esențiale pentru aceste afecțiuni.
Unele medicamente compensate în proporție de 90% pentru pensionari sunt, de asemenea, deficitare, iar problema este agravată de birocrația complicată legată de înlocuirea lor cu alternative.
„La diabet, de când a dispărut Ozempicul, sunt foarte mulţi pacienţi care caută această clasă de medicamente, ceilalţi neputând să facă faţă cererii. Vorbim despre ceilalţi producători care aduceau similare, adică nu insuline, dar antidiabetice precum Ozempicul. Celelalte clase de medicamente momentan se găsesc foarte foarte greu. Pacienţii caută din farmacie în farmacie. Sunt pacienţii care erau pe diabet care ştiu că nu-l mai pot achiziţiona deoarece medicii nu le mai prescriu reţetele gratuite, cei care mai întreabă acum la telefon sunt cei care îl căutau pentru slăbit”, a mai spus Beatrice Speteanu.
În aceste condiţii, medicii pot recomanda medicamente similare celor lipsă, de la alți producători, dacă sunt disponibile pe piață. Pensionarii care beneficiază de compensare de 90% trebuie să consulte medicii de familie pentru prescrierea rețetelor compensate, conform noilor limite de pensii.
„Toate lucrurile au legătură cu politica de preţ. Dacă am primi banii de la Casă, banii justificaţi, măcar la termenele de plată care oricum sunt foarte depăşite, dacă sunt de 90 de zile, noi ne plătim distribuitorii la 60, în varianta să fim plătiţi la timp, tot ar fi o problemă. Avem întârzieri de două luni de zile în ceea ce priveşte plăţile şi noi, şi spitalele. Tocmai din cauza politicii de preţ dispar medicamente ieftine, depozitele trebuie oarecum să-şi compenseze această lipsă de bani şi asta înseamnă export paralel, care este legal, dar duce la împuţinarea medicamentelor de pe piaţa medicamentelor din România. Toate aceste efecte au o singură cauză”, a mai precizat Beatrice Speteanu.