Pentru a clarifica în ce condiții profesorii pot încasa bani din meditații în 2025, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au participat, săptămâna trecută, la un seminar online. Lămuririle au fost oferite de reprezentanții Agenției Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Astfel, pentru a putea da meditații, profesorii trebuie să fie autorizați, să aibă un PFA (Persoană Fizică Autorizată) sau să fie Întreprindere Individuală, cu autorizație de la Registrul Comerțului, au precizat cei de la ANAF, potrivit jurnalul.
În cazul în care veniturile unui cadru didactic provin exclusiv din meditații, cea mai bună opțiune este considerată deschiderea unui PFA cu activitatea având codul CAEN 8559, mai notează sursa citată.
Dacă elevii care vin la meditații plătesc cash, profesorii ar trebui să aibă casă de marcat, pentru a putea elibera bon fiscal.
Pe de altă parte, pentru că prestează servicii ca PFA sau Întreprindere Individuală, profesorii care dau meditații se supun regulilor de impozitare. În care veniturile lunare obținute depășesc un salariu minim pe economie, atunci se poate opta pentru plata impozitului la norma de venit, acest mod de impozitare fiind foarte avantajos. Normele de venit se stabilesc de către fiecare administrație financiară în parte, mai precizează aceeași sursă.
Pentru titularii de PFA care sunt salariați și/sau au vârsta de peste 60 de ani, dacă venitul pe un an este mai mare de 12 salarii minime, impozitul pe care vor avea de plătit este de 10 la sută din norma stabilită, plus 25 la sută Contribuția de Asigurări Sociale (CAS) și 10 la sută Contribuția la Asigurările Sociale de Sănătate (CASS) din valoarea salariului minim.
Pe de altă parte, profesorii care dau meditații sunt obligați să completeze declarația unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale. Dacă încep această activitate în cursul anului fiscal, declarația unică trebuie depusă în termen de maximum 30 de zile de la startul meditațiilor.
Reprezentanții Fiscului au fost întrebați, la același seminar online, cu privire la obligativitatea emiterii facturii electronice (e-Factura). Ei au precizat că nu este obligatoriu ca profesorii să trimită e-Factura, cu excepția situațiilor în care acest lucru este solicitat de client, adică de elevul/elevii cărora le dă meditații.
Dacă profesorii dau meditații în locuința proprie, au nevoie de autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Asta deoarece încăperile folosite pentru meditații trebuie să respecte normele ISU, ceea ce înseamnă să aibă inclusiv stingătoare de incendii. Din această perspectivă, mult mai comodă este varianta meditațiilor online.
Citește și Prețul incredibil al unui loc de parcare în Cluj-Napoca. De banii ăștia îți iei o mașină nouă