Gelu Voican Voiculescu, inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Este anchetat pentru infracțiuni contra umanității

Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei.
Alina Costache
23 ian. 2025, 11:38
Gelu Voican Voiculescu, inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Este anchetat pentru infracțiuni contra umanității

Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu s-a prezentat joi dimineaţa la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoştinţă că este inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

Potrivit PICCJ, în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României, pentru infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (1211 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

”Facem precizarea că starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 şi s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate”, a transmis Parchetul.

Fostul viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman, din perioada 1989-1990, Gelu Voican Voiculescu, este audiat, joi, la Parchetul General, în Dosarul Mineriadei, în care mai sunt urmăriţi penal Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre. La intrarea în sediul instituţiei, Gelu Voican Voiculescu a spus, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, că nu se consideră vinovat şi că nu are nimic să-şi reproşeze.

Gelu Voican Voiculescu este urmărit penal alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre, în Dosarul Mineriadei, care vizează fapte petrecute în urmă cu aproape 35 de ani, în timpul venirii minerilor la Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990.

„În luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – printre care Măgureanu Virgil – directorul SRI, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, arată procurorii în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, Ion Iliescu – la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României – şi Petre Roman – la data faptelor, prim-ministru al Guvernului provizoriu al României – sunt urmăriţi penal pentru infracţiuni contra umanităţii.

Alături de aceştia, mai sunt urmăriţi penal în acelaşi dosar Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter.

”În luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – printre care Măgureanu Virgil – directorul SRI, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, arată procurorii în rechizitoriu.

La Parchetul General, s-au mai prezentat Petre Roman şi Miron Cozma, ambii declarându-se nevinovaţi.

În 15 ianuarie, Ion Iliescu a refuzat să dea declaraţii procurorilor, care s-au deplasat la domiciliul său pentru a-l informa că este inculpat în acest dosar.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Ce salariu are un farmacist în România? Cine ia peste 10.000 de lei pe lună
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Noi prețuri pentru locurile de parcare, începând de astăzi. Lovitură cruntă pentru șoferi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Imagini din apartamentul în care a trăit Papa Francisc. Camera și patul său VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat