Henry Liebman, un bărbat din Alaska, a avut norocul să captureze un „peşte de piatră”, o specie bizară care trăieşte la adâncimi de sute de metri. Cu toate acestea, potrivit specialiştilor, monstrul marin lung de un metru, care cântăreşte peste 20 de kilograme, pare să fie unul dintre cei mai bătrâni peşti prinşi vreodată, ţinând cont de mărimea sa.
Citeşte şi Dintr-un singur peşte hrăneşte 300 de oameni: Este mai mare decât BUCĂTARUL care îl va găti FOTO
Astfel, din primele cercetări, el pare să aibă o vârstă de peste 200 de ani, fiind cel mai mare specimen pescuit în America. Bucuros, el s-a întors cu prada în oraşul natal, unde vrea să îl împăieze.
Citeşte şi MONSTRU al mării, capturat de nişte pescari: 589 de kilograme, noul record MONDIAL VIDEO
„Am ştiut că era anormal de mare, dar nu mă gândeam că este vorba de un record până nu ne-am uitat în ghidul din barcă„, a declarat bărbatul care pescuieşte doar pentru distracţie.