Ramona Olaru a devenit cunoscută ocupând postul de asistentă la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”. Vedeta, în vârstă de 35 ani, câștigă venituri și din cariera de influencer. Puțini știu însă că aceasta a fost căsătorită în trecut.
Ramona Olaru nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind una dintre cele mai cunoscute femei din showbiz-ul românesc. Ea s-a făcut remarcată atât prin prezența în emisiunea de la Antena 1, cât și prin sinceritatea și autenticitatea de care a dat dovadă de fiecare dată când a vorbit la podcasturi sau pe rețelele de socializare. Printre altele, ea a dezvăluit că a fost căsătorită în trecut.
Ramona Olaru a ajuns să aibă succes pe plan profesional datorită prezenței în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”. Mai mult, vedeta a reușit să strângă o comunitate de oameni pe rețelele de socializare, unde este foarte activă. Cu toate acestea, puțini știu că Ramona a trecut printr-un divorț și că a păstrat numele de familie al fostului soț.
De-a lungul timpului, asistenta TV a trecut prin numeroase dezamăgiri, numeroși bărbați dezamăgind-o. Pe lângă relațiile mediatizate cu Iulian Cuza sau Cătălin Cazacu, Ramona a avut o căsnicie și a trecut printr-un divorț în urmă cu mai mulți ani, înainte de a deveni celebră.
Asistenta TV a fost căsătorită cu Bogdan Olaru, dar nu pentru mult timp. Vedeta a dezvăluit că ambii au luat decizia de a se despărți și că el a fost cel mai bun bărbat din viața ei. Totuși, drumurile pe care au ales să le urmeze în viață i-au făcut să se îndepărteze.
„Am fost într-o relație de căsătorie, doar logodiți la cununia civilă, doar așa. Cred că a fost dintr-o nevoie de a fi sigură că am ceva sigur și de acum încolo viața mea va fi aranjată și frumoasă, cu omul meu, cu familia mea. A fost foarte ok, nu am avut probleme majore în acea căsătorie, absolut deloc, din contră, cred că a fost cel mai ok bărbat din viața mea. (…)
Ce nu a fost ok a fost faptul că ne-am căsătorit prea de tineri și am înceăut să evoluăm total diferit, fiecare într-un alt domeniu, unul ziua, unul noaptea. Nu mai aveam conexiune deloc, nu ne mai întâlneam, nu mai vorbeam, până lucrurile s-au răcit”, a mărturisit vedeta în emisiunea „Viața fără filtru”.