Se dau 500 de lei pe card! Câți români au primit deja banii

Peste 550.000 de carduri educaționale, cu care pot fi cumpărate rechizite și haine, au fost încărcate cu câte 500 de lei până la 10 ianuarie 2025, precizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Irina Dumitrescu
27 ian. 2025, 12:30
Se dau 500 de lei pe card! Câți români au primit deja banii

Fiecare card educațional trebuie încărcat de stat cu 500 de lei.

”Având în vedere baza de date primită de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, până la data de 10.01.2024, au fost alimentate un număr de 551.445 carduri, pentru beneficiarii care sunt în posesia tichetelor sociale pe suport electronic”, a precizat MIPE, la solicitarea edupedu.

În acest context, Edupedu estimează că aproximativ 100.000 de elevi din familii dezavantajate nu au primit încă banii pe cardurile educaționale.

Încărcarea cardurilor a început spre finalul lui 2024, pentru cei care le aveau de anul trecut și care au fost declarați eligibili și pentru 2025.

Potrivit ministerului, ajutorul de 500 de lei pentru rechizite și haine ar urma să fie acordat unui total de peste 650.000 de elevi și preșcolari.

Citește și Calendar ortodox 28 ianuarie 2025. Mare sărbătoare: Efrem Sirul, „Sfântul lacrimilor”. Scurtă rugăciune pentru izbăvirea celor năpăstuiți

MIPE nu a anunțat însă oficial cât durează de la ridicarea cardurilor de către beneficiari, de la școală, până când acesta se încarcă.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, Valentin Stancu, a precizat că motivul pentru care multe carduri educaționale încă nu au fost încărcate este acela că instituția face o verificare suplimentară a CNP-urilor beneficiarilor.

Conform MIPE, ”în continuare cardurile vor fi încărcate pe măsură ce Ministerul Educației confirmă distribuirea acestora și cu respectarea legislației în vigoare”.

Ordonanța ”trenuleț”, aprobată de guvern în decembrie 2024, condiționează însă acordarea în 2025 a tichetelor educaționale pentru 650.000 de copii de ”decontarea integrală” a sumelor necesare, din fonduri externe nerambursabile, deși în anii precedenți acestea nu au putut fi decontate integral.

Astfel, tichetele sociale vor fi acordate ”doar în cazul în care cheltuielile cu acestea se decontează integral în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027”.

Citește și Ordonanța trenuleț i-a scos pe angajații ELCEN în stradă. Bucureștenii au rămas fără apă caldă și căldură

DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Spynews
Cu ce se ocupă soțul Bellei Santiago, Nicu Grigore. Concurenții de la Power Couple sunt împreună de 8 ani
Bzi.ro
Ce avere au Andra și Cătălin Măruță, de fapt. Motivul pentru care nu vor divorța niciodată!
Fanatik.ro
Obiceiul banal care prelungește viața și te menține în formă. Este practicat de cei din zonele albastre: „Cea mai bună activitate fizică”
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care retrag bani cash de la bancomat. Toată lumea trebuie să verifice
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Seniorii vor primi a 13-a pensie! Cum se vor acorda ajutoarele financiare
Adevarul
„Deschidem ușile. Luați laptopul!”. Soldați ruși filmați în timp ce jefuiesc apartamentele ucrainenilor din teritoriile ocupate
wowbiz.ro
Ultima postare cu Viorel Lis. Cum arată fostul edil al Capitalei și ce mesaj a transmis
Spynews
O mamă și-a lăsat fiica vitregă de trei ani să se înece în mașina de spălat. Planul diabolic pe care l-a avut este terifiant
Spynews
”Sunt indisponibil emoțional”. Cristian Boureanu, dezvăluiri despre viața amoroasă! O fată i-a pus capac
Evz.ro
Poliția, legată de mâini. Locul în care nu le pot face nimic șoferilor
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
La cât ar putea ajunge bonurile de masă în 2025. Angajatorii vor avea de plătit impozite mai mari
Cancan.ro
Doliu în lumea televiziunii! A murit celebra prezentatoare METEO
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Reguli ITP 2025 România. Inspecție tehnică obligatorie în fiecare an. Mașinile cu valabilitate redusă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"De ce m-ai lăsat, sufletul meu?" Mesajul tulburător transmis de iubita lui Alin Stratan, tânărul găsit spânzurat în pădure. Ana-Maria își va crește singură bebelușul, orfan de tată
substantial.ro
Israel va elibera joi 110 prizonieri palestinieni în schimbul a trei ostatici din Fâşia Gaza
MediaFlux
Donald Trump se RĂZBUNĂ pe ROMÂNI! Se ia în CALCUL să-i trimită la ÎNCHISOAREA GUANTANAMO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un asteroid riscă să lovească Pământul. Când spun specialiștii că ar putea avea loc incidentul: Poate produce o puternică explozie în atmosferă