Vouchere de vacanţă 2025. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat o decizie săptămâna aceasta în sensul clarificării unor prevederi din ordonanța privind voucherele de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar, stabilind că aceste vouchere se acordă în limita sumelor alocate în bugetul de stat sau local. Decizia a fost generată de o dispută privind solicitările angajaților unei instituții publice pentru acordarea voucherelor aferente anilor 2019-2020, solicitări pe care angajatorul le-a contestat invocând constrângerile bugetare. Instanța a fost chemată să decidă dacă obligativitatea acordării voucherelor este absolută, chiar și în absența fondurilor necesare.
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, astfel cum a fost modificata si completata prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sistemul bugetar”, potrivit deciziei pronunțate luni de Înalta Curte în dosarul nr. 2143/1/2024, potrivit avocatnet.ro
La completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept civil a ajuns, de fapt, o dispută privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2019 și 2020 angajaților unei instituții publice. Angajații au cerut în instanță obligarea angajatorului la acordarea voucherele de vacanță pentru anii 2019 și 2020, susținând că aceste vouchere sunt un drept care le revine conform legislației în vigoare, dar care nu a fost respectat de către angajator.
Art. 1 alin. 2 din OUG nr. 8/2009, așa cum a fost modificat prin OUG nr. 107/2018, stabilea obligația instituțiilor publice de a acorda vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei anual per salariat pentru perioada 2019-2020, fără a mai condiționa această obligație de disponibilitatea bugetară. Înainte de modificarea din 2018, textul de lege prevedea acordarea de vouchere doar „în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017–30 noiembrie 2018”. Cu toate acestea, există mai multe prevederi în această ordonanță care stabilesc că acordarea voucherelor se face în limita resurselor disponibile/alocate.
În proces, angajatorul a susținut că lipsa alocării sumelor necesare în bugetul instituției a fost motivată de constrângeri financiare severe, care au prioritizat cheltuielile pentru salarii și alte costuri esențiale. În opinia angajatorului, dreptul la vouchere nu este unul absolut, ci depinde de disponibilitatea bugetară. Instanța de fond a admis parțial cererea reclamanților, obligând angajatorul să acorde voucherele de vacanță aferente anilor 2019-2020. Dar în apel, instanța a considerat necesar să sesizeze ICCJ pentru o clarificare privind interpretarea corectă a legislației aplicabile, în special în situațiile în care angajatorul nu a prevăzut sumele necesare pentru aceste vouchere în bugetul instituției.
Întrebarea adresată ICCJ a vizat, practic, dacă angajatorii publici au obligația absolută de a acorda aceste vouchere, chiar și în lipsa fondurilor bugetare.
Decizia dată luni de Curte arată că interpretarea nu este în avantajul angajaților ce au cerut voucherele pe 2019-2020. Rămâne de văzut însă care e motivarea.
Implicațiile deciziei
Decizia este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești și consolidează interpretarea potrivit căreia:
-Acordarea voucherelor depinde exclusiv de alocarea bugetară.
-Angajatorii nu pot fi obligați să emită vouchere retroactiv, în lipsa unor sume prevăzute în buget.
-Neacordarea voucherelor nu oferă automat angajaților dreptul la despăgubiri.
Voucherele de vacanță reprezintă un beneficiu acordat angajaților din sectorul public, în baza unor reglementări clare. Însă alocarea și utilizarea acestora au generat numeroase dispute juridice, mai ales în cazul fondurilor insuficiente sau nealocate.
Voucherele de vacanță în mediul privat, deși reglementate printr-o lege din 2018, se acordă în prezent potrivit aceluiași act normativ ce vizează și voucherele pentru bugetari. Ordonanța cu pricina stabilește un plafon de acordare a voucherelor anual, iar angajații care beneficiază de acestea, cu regimul fiscal aferent, nu pot beneficia și de alte avantaje similare însoțite de beneficii fiscale.
Înainte de toate, o precizare pe care o facem an de an de ceva vreme încoace: ca să vorbim de voucherele de vacanță în mediul privat trebuie să ne raportăm la actul normativ corect. Deși avem din 2018 o nouă lege a biletelor de valoare, unde un capitol întreg e dedicat voucherelor de vacanță, Guvernul a tot amânat aplicarea capitolului respectiv. Mai exact, Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare se va aplica, strict în ceea ce privește voucherele de vacanță, abia din 2027.
„Până la data de 1 ianuarie 2027 prevederile prezentei legi nu se aplică voucherelor de vacanță”, astfel, deși majoritatea prevederilor Legii 165 se aplică din 2019, cele privind voucherele sunt încă inaplicabile. La ce prevederi ne raportăm însă, în lipsa acestora?
La OUG nr. 8/2009, adică același act normativ pe care îl avem în vedere pentru angajații bugetari. Acest avantaj acordat pe lângă salariul de bază este supus impozitului de 10%, precum și, începând din 2024, contribuției la sănătate (CASS), tot în cuantum de 10%. Totuși, voucherele de vacanță nu se includ în calcul pentru plafonul global de beneficii de 33%.
Desigur, avem și un plafon la care ne raportăm când discutăm de tratament fiscal preferențial, respectiv contravaloarea a maximum şase salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal – 24.300 de lei. „Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță de către alți angajatori decât cei prevăzuți la alin. (2) reprezintă contravaloarea a maximum șase salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este cel stabilit în condițiile legii”, prevede, mai precis, ordonanța.
Aceeași OG din 2009 ne spune că angajatul care beneficiază de vouchere de vacanță nu mai beneficiază de prima de vacanță în cursul anului fiscal sau de bilete de odihnă. Totodată, scutirea de taxe salariale pentru decontarea serviciilor turistice nu se mai aplică, din 2024, în situațiile în care angajații beneficiază și de vouchere de vacanță. Asta, deoarece ambele beneficii au un regim fiscal preferențial și au, în esență, același scop, astfel că ar exista riscul ca autoritățile să ceară ulterior taxe suplimentare. Acum însă interdicția cumulării celor două beneficii fiscale este expresă.