Premiile Oscar 2025. Sebastian Stan este românul care are șanse mari să intre în posesia unei statuete. Prestația sa din filmul The Apprentice, pelicula care urmărește parcursul actualului președinte al SUA, Donald Trump, din anii ’70-’80 a fost foarte apreciată de critici. În regia lui Ali Abbasi, producția urmărește relația sinuoasă dintre Dinald Tump și Roy Cohn, influentul și infamul său avocat, interpretat de Jeremy Strong, cunoscut, de altfel publicului larg pentru rolul său din „Succession”.
Cea de-a 97-a ediție a Premiilor Oscar se va desfășura pe 2 martie (3 martie în România) la Dolby Theatre din Hollywood și va fi găzduită de Conan O’Brien. Programul pentru acest eveniment a fost dat peste cap de incendiile care au afectat California. Astfel, după ce anunțarea nominalizărilor a fost amânată de pe 17 ianuarie pentru 23 ianuarie, Academia a anunțat că tradiționalul prânz al nominalizaților, care ar fi trebuit să aibă loc pe 10 februarie, a fost anulat, iar fondurile au fost redirecționate către ajutorarea celor afectați.
Cele mai multe nominalizări pentru Premiile Oscar 2025 au fost revendicate de musicalul polițist „Emilia Perez” (13), de drama „The Brutalist” (10) și musicalul „Wicked” (10). Bineînțeles, fiecare dintre acestea va conta în competiția pentru cel mai bun film al anului 2024. Lor li se adaugă „The Substance”, „Conclave”, „Anora”, „Dune: Part Two”, „Nickel Boys” și „I’m Still Here”.
La casele de pariuri au apărut deja cote pariuri Premiile Oscar. În lista cu nominalizări pentru Premiile Oscar 2025 se regăsesc toate filmele care au impresionat la Globurile de Aur sau au fost nominalizate pentru Premiile BAFTA.
The Brutalist – cota 1.73
Emilia Perez – cota 4.75
Conclave – cota 5.50
Anora – cota 7.50
A Complete Unknown – cota 21:00
Wicked – cota 21:00
The Substance – cota 26:00
Dune: Part Two – cota 34:00
Nickel Boys – cota 41:00
I’m Still Here – cota 51:00
Brady Corbet (The Brutalist) – cota1.15
Sean Baker (Anora) – cota 6.50
Jack Audiard (Emilia Perez) – cota 11.00
James Mangold (A Complete Unknown) – cota 21:00
Coralie Fargeat (The Substance) – cota 26.00
Adrien Brody (The Brutalist) – cota 1.50
Timothee Chalamet (A Complete Unknown) – cota 3.00
Ralph Fiennes (Conclave) – cota 7.50
Coman Domingo (Sing Sing) – cota 15.00
Sebastian Stan (The Aprentice) – cota 26.00
Demi Moore (The Substance) – cota 1.67
Mikey Madison (Anora) – cota 2.30
Fernanda Torres (I’m Still Here) – cota 9.00
Cynthia Erivo (Wicked) – cota 15.00
Karla Sofia Gascon (Emilia Perez) – cota 15.00
Kieran Culkin (A Real Pain) – cota 1.10
Yura Borisov (Anora) – cota 9.00
Guy Pearce (The Brutalist) – cota 11.00
Edward Norton (A Complete Unknown) – cota 13.00
Jeremy Strong (The Aprentice) – cota 21.00
Zoe Saldana (Emilia Perez) – cota 1.10
Ariana Grande (Wicked) – cota 6.00
Felicity Jones (The Brutalist) – cota 11.00
Isabella Rossellini (Conclave) – cota 15.00
Monica Barbaro (A Complete Unknown) – cota 21:00
Cel mai bun film
“Anora”
“The Brutalist”
“A Complete Unknown”
“Conclave”
“Dune: Part Two”
“Emilia Pérez”
“I’m Still Here”
“Nickel Boys”
“The Substance”
“Wicked”
Cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody, “The Brutalist”
Timothée Chalamet, “A Complete Unknown”
Colman Domingo, “Sing Sing”
Ralph Fiennes, “Conclave”
Sebastian Stan, “The Apprentice”
Cea mai bună actriță în rol principal
Cynthia Erivo, “Wicked”
Karla Sofía Gascón, “Emilia Pérez”
Mikey Madison, “Anora”
Demi Moore, “The Substance”
Fernanda Torres, “I’m Still Here”
Cel mai bun actor într-un rol secundar
Yura Borisov, “Anora”
Kieran Culkin, “A Real Pain”
Edward Norton, “A Complete Unknown”
Guy Pearce, “The Brutalist”
Jeremy Strong, “The Apprentice”
Cea mai bună actriță într-un rol secundar
Ariana Grande, “Wicked”
Felicity Jones, “The Brutalist”
Isabella Rossellini, “Conclave”
Zoe Saldaña, “Emilia Pérez”
Cel mai bun regizor
Sean Baker, “Anora”
Brady Corbet, “The Brutalist”
James Mangold, “A Complete Unknown”
Jacques Audiard, “Emilia Pérez”
Coralie Fargeat, “The Substance”
Cel mai bun film străin
“I’m Still Here”
“The Girl with the Needle”
“Emilia Pérez”
“The Seed of the Sacred Fig”
“Flow”
Cel mai bun scenariu original
“Anora”
“The Brutalist”
“A Real Pain”
“September 5”
“The Substance”
Cel mai bun scenariu adaptat
“A Complete Unknown”
“Conclave”
“Emilia Pérez”
“Nickel Boys”
“Sing Sing”
Cea mai bună imagine
“The Brutalist”
“Dune: Part Two”
“Emilia Pérez”
“Maria”
“Nosferatu”
Cele mai bune efecte vizuale
“Alien: Romulus”
“Better Man”
“Dune: Part Two”
“Kingdom of the Planet of the Apes”
“Wicked”
Cea mai bună coloană sonoră
“The Brutalist”
“Conclave”
“Emilia Pérez”
“Wicked”
“The Wild Robot”
Cel mai bun sunet
“A Complete Unknown”
“Dune: Part Two”
“Emilia Perez”
“Wicked”
“The Wild Robot”
Cel mai bun cântec original
“El Mal” from “Emilia Pérez”
“The Journey” from “The Six Triple Eight”
“Like a Bird” from “Sing Sing”
“Mi Camino” from “Emilia Pérez”
“Never Too Late” from “Elton John: Never Too Late”
Cele mai bune costume
“A Complete Unknown”
“Conclave”
“Gladiator II”
“Nosferatu”
“Wicked”
Cel mai bun machiaj și hairstyling
“A Different Man”
“Emilia Pérez”
“Nosferatu”
“The Substance”
“Wicked”
Cel mai bun montaj
“Anora”
“The Brutalist”
“Conclave”
“Emilia Pérez”
“Wicked”
Cel mai bun documentar
“Black Box Diaries”
“No Other Land”
“Porcelain War”
“Soundtrack to a Coup d’Etat”
“Sugarcane”
Cel mai bun scurtmetraj documentar
“Death by Numbers”
“I Am Ready, Warden”
“Incident”
“Instruments of a Beating Heart”
“The Only Girl in the Orchestra”
Cel mai bun lungmetraj de animație
“Flow”
“Inside Out 2”
“Memoir of a Snail”
“Wallace & Gromit: Vengeance Most Fowl”
“The Wild Robot”
Cel mai bun scurtmetraj de animație
“Beautiful Men”
“In the Shadow of Cypress”
“Magic Candies”
“Wander to Wonder”
“Yuck!”