Blejnar: De la mijlocul lui 2012 încep să fie controlate marile averi

Direcţia de control a marilor averi are angajat jumătate din personal, dimensionat la aproape 50 de salariaţi, iar primele verificări vor începe din a doua parte a anului viitor, dacă nu vor exista sesizări punctuale înainte de acest termen, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Romania TV
27 dec. 2011, 15:56
Blejnar: De la mijlocul lui 2012 încep să fie controlate marile averi

„Sunt într-o perioadă de pregătire profesională şi învăţare a procedurilor pe care va trebui să le aplice din a doua parte a lui 2012. Dacă vor fi informaţii punctuale, nu excludem să fie verificări înainte de acest termen”, a adăugat Blejnar.

Şeful ANAF a spus că structura organizatorică prevede un număr de aproximativ 50 de persoane, iar în prezent sunt ocupate 23-24 de posturi din direcţia pentru controlul marilor averi.

Guvernul a autorizat la mijlocul acestui an înfiinţarea în cadrul Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală (ANAF) a departamentului care va verifica persoanele cu mari averi.

Executivul a decis, la finele anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.

Blejnar afirma atunci că acţiunile de control în cazul marilor averi în scopul impozitării vor fi declanşate pentru 200-300 de persoane, în principal patroni foarte bogaţi care în ultimii ani au omis deliberat să înregistreze veniturile pe firmă, sustrăgându-se de la plata impozitelor.

Normele metodologice de aplicare a procedurii de utilizare a metodelor indirecte de control stabilesc că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, iar pe perioada controlului poate solicita terţilor, inclusiv plătitorilor de venit sau oricăror autorităţi sau instituţii publice, informaţii sau documente pentru stabilirea situaţiei fiscale reale.

Verificarea persoanelor cu venituri mari se va efectua în mai multe etape, care vor determina în final starea de fapt fiscală reală, în funcţie de care se va stabili dacă se poate dovedi provenienţa veniturilor şi dacă se va aplica impozit.

Într-o primă etapă, organele fiscale vor efectua o analiză pentru a stabili riscul probabil pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii sau autorităţi publice.

Selectarea persoanelor fizice care vor fi verificate se va realiza din lista persoanelor care depăşesc riscul minim acceptat de administraţia fiscală, în funcţie de nivelul riscului şi de capacitatea de efectuare a verificărilor fiscale prealabile documentare.

În cazul în care rezultatul verificării fiscale prealabile documentare reprezintă o diferenţă semnificativă între veniturile realizate de persoana fizică, calculate în baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de aceasta sau de plătitorii de venit, organul fiscal comunică avizul de verificare persoanei fizice ce a făcut obiectul verificării fiscale prealabile documentare.

În funcţie de datele colectate, organele fiscale pot înceta verificarea sau pot trece în etapa următoare de verificare fiscală, care presupune un control mai amănunţit al tuturor documentelor disponibile şi în care pot fi solicitate şi terţe persoane pentru a da declaraţii.

Pentru stabilirea bazei impozabile, organele fiscale vor folosi metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului.

Metoda sursei şi cheltuirii fondului constă în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată. Metoda se bazează pe principiul că orice cheltuială în exces faţă de valoarea declarată a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.

Metoda fluxurilor de trezorerie constă în analiza intrărilor şi ieşirilor de sume în conturile bancare, precum şi a intrărilor şi ieşirilor de sume în numerar, pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestor mişcări cu sursele de venit şi utilizarea acestora.

Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică verificată, analizând creşterea, respectiv descreşterea patrimoniului net al acesteia.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni