Funeraliile fostului premier Radu Vasile vor avea loc vineri, acesta urmând să-şi doarmă somnul de veci „cel mai probabil” la Cimitirul Bellu Catolic, a declarat fiul acestuia, Tudor Vasile.
Radu Vasile a trecut în nefiinţă miercuri dimineaţă, după o lungă luptă cu un cancer de colon cu care a fost diagnosticat în 2010. „Tata a plecat liniştit dintre noi”, a spus fiul fostului premier, care a îndemnat presa să respecte momentul greu prin care trece familia sa în aceste momente.