Bani în plus pentru români. Indemnizația de solidaritate. Ce valoare are, cui se acordă și când

O categorie de români va primi de la stat indemnizația de solidaritate. Iată, mai jos, ce valoare are aceasta, cui va fi acordată și când.
Irina Dumitrescu
31 ian. 2025, 11:55
Bani în plus pentru români. Indemnizația de solidaritate. Ce valoare are, cui se acordă și când

Indemnizația de solidaritate va fi acordată pensionarilor cu anumite grade de handicap.

Astfel, acest sprijin vizează pensionarii cu handicap vizual grav, handicap grav și accentuat, ale căror pensii au rămas neschimbate după recalcularea de anul trecut, notează avocatnet.

Inițial, s-a dorit ca indemnizația să fie acordată în ianuarie 2025. Executivul a decis însă, prin ordonanța ”trenuleț”, amânarea acestui termen pentru ianuarie 2026.

Indemnizația de solidaritate ar urma să compenseze faptul că pensiile acestei categorii de pensionari nu au fost majorate, mai arată sursa citată.

Valoarea acestui sprijin financiar acordat de stat va fi calculată în funcție de pensia de limită de vârstă pe care o primesc beneficiarii și va fi mărit anual, în luna ianuarie a fiecărui an.

Cum se calculează ce valoare are indemnizația

  • se ia procentului de majorare a indicatorului social de referință
  • la acest procent se adaugă 50 la sută din creșterea reală a salariului mediu brut
  • rezultatul se aplică la pensia actuală, pentru a determina valoarea indemnizației de solidaritate în fiecare lună ianuarie a fiecărui an

”Indemnizația de solidaritate se acordă lunar, iar cuantumul acesteia se determină prin aplicarea procentului rezultat din însumarea procentului de majorare a indicatorului social de referință (ISR) cu procentul reprezentând 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată, în luna ianuarie a fiecărui an”, prevede ordonanța ”trenuleț”.

Citește și Se acordă a 13-a pensie în 2025. Cine sunt seniorii care vor încasa 1.000 de lei în plus până de Crăciun

Beneficiarii vor primi indemnizația de solidaritate într-o sumă fixă, până când pensia lor recalculată crește peste valoarea pensiei pe care o aveau la 1 septembrie 2024. După această recalculare, indemnizația va fi fixă și nu va mai fi actualizată.

Fondurile necesare pentru indemnizația de solidaritate vor fi asigurate din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), împreună cu agențiile județene, va plăti lunar această indemnizație, în același timp cu pensiile. Banii care se adună la bugetul de stat (din contribuțiile sociale) vor fi folosiți pentru a plăti indemnizațiile de solidaritate. Casa Națională de Pensii va trimite anual, în luna ianuarie, o listă cu pensionarii care beneficiază de această indemnizație, pentru ca ANPIS să știe cui să plătească indemnizațiile.

Pe de altă parte, rămâne valabilă acordarea punctelor de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat care devin pensionari după 1 ianuarie 2025, conform aceleiași ordonanțe.

Câte puncte de sprijin se acordă

  • un punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat în condiții de handicap vizual grav sau handicap grav
  • 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat în condiții de handicap accentuat
  • valoarea unui punct de sprijin se calculează ca 0,125 din ISR, care în prezent este 660 de lei; astfel, un punct de sprijin valorează 82,5 de lei

Citește și Ajutor de 10.000 de euro pentru panouri fotovoltaice! Cine sunt românii care pot primi acești bani

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Mutare strategică făcută de Ungaria în inima României!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie la gunoi pentru români. Amendă 25.000 de lei pe loc. E total interzis oriunde în țară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul