UPDATE: Victor Ponta a venit la Congresul PSD şi a cerut să ia cuvântul: „Dacă nu mi se dă, voi vorbi în faţa poporului”.
UPDATE Marcel Ciolacu: Azi mi-a propus să fiu foarte direct și la obiect și mai ales foarte sincer. Știți, noi oamenii politici, de multe ori ne uităm în oglindă și ne vedem frumoși, deștepți, responsabli și mai ales iubiți. Din păcate imaginea proiectată nu este aceeași cu modul în care ne percep oamenii. De aceea cred că a venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego și să le demonstrăm românilor că înțelegem de această dată cu adevărat ce defecte avem și unde am greșit. Am crezut că este suficient să construim autostrăzi, să pornim spitalele regionale să facem dreptate pensionarilor și să creștem veniturile. Am crezut că e suficient să intrăm în Schengen, să ridicăm vizile pentru Statele Unite. Am crezut că este suficient să reușim ca limba română să fie limba oficială a românilor din Ucraina și republica Moldova, sau să călătorim în Turcia doar cu buletinul. Am crezut că este suficient să avem o bună guvernare să aducem un președinte de stânga la Cotroceni după 20 de ani. Eu azi vă spun că am greșit, la fel cum au greșit în trecut și Victor Ponta și Adrian Năstase, doi prim miniștri care au guvernat bine. Românii își doreau un profil de președinte, nu unul de premier. Pentru realizările la guvernare nu ne-a aplaudat nimeni. Oamenii ne-au spus că asta era datoria noastră, că pentru asta ne plătesc. Rolul nostru și fișa postului este în acest sens. Vreau să vă spun că este foarte corect. Iar eu personal am greșit. Am greșit că am avut încredere într-un partener care nu a avut maturitatea de a respecta o înțelegere politică și de a avea alegeri prezidențiale atunci când i-am anunțat pe români. Poate că candidatul comun nu trebuia să se numească Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă. Un lider politic care s-a lăsat dus de val.
Orgoliile stupide au făcut să candidăm separat și să ne umplem de noroi în fiecare seară pe toate televiziunile. N-au mai contat realizările, pentru că am generat doar silă. Românii ne-au întors spatele și au îmbrățișat alternativa carismatică a unui fals Mesia. Unii au dispărut. În timp ce noi încă suntem aici și ținem frontul parcursului democratic al țării noastre. Să renunțăm și noi acum ar fi cel mai convenabil. DAr vă amintesc că am venit la guvenare în cel mai crunt moment, când eram pandemie și criză energetică. Noi la PSD nu am renunțat niciodată cînd a fost greu. Trebuie să ne asumăm și acum momentul. A lăsa țara pradă naționalismului mistic ar fi o trădare de neieratat pentru viitorul României. A repeta aceleșai greșeli ar însemna să dăm ceasul României înapoi cu 35 de ani.
Discursul integral al lui Marcel Ciolacu în acest link:
UPDATE: Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a deschis Congresul extraordinar la PSD cu un atac la „extremiștii” care vor să devină președinți ai României. „Nu putem avea un președinte care se crede Mesia, care călătorește prin univers, care face benzina un leu fără să explice cum va putea să facă acest lucru.
M-am întâlnit cu sute de oameni în ultima lună de zile și toți mi-au cerut să facem ceva. Ceva concret și aplicat ca să nu lăsăm țara pe mâna unor extremiști care știu doar să ține, care știu doar să ne explice cum nu se poate face și care, în numele iubirii și al păcii, îi facă pe oameni să se urască unii cu ceilalți, prieteni de-o viață să nu-și mai vorbească unii cu ceilalți”, a declarat Bogdan Ivan, făcând referire la fostul candidat Călin Georgescu.
Ministrul a precizat că aceste alegeri nu sunt despre un om, ci despre viitorul nostru și al copiilor. „Avem o singură variantă: să aducem înapoi România românilor. Eu sunt convins că domnul Crin Antonescu este unul dintre cei mai buni oratori pe care îi are România. Sunt convins că prin discursul său va ajunge la inimile oamenilor”, a precizat Ivan.
UPDATE: PSD este un partid foarte disciplinat și sunt convins că toți colegii mei vor respecta decizia privind candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în coaliție s-a decis să avem un candidat comun, a declarat secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
Liderul social-democrat a făcut precizările, duminică, la Palatul Parlamentului, înainte de startul congresului extraordinar al PSD în care se va finaliza procedura de desemnare a lui Crin Antonescu în calitate de candidat la prezidențiale.
‘Am mai avut avut așa ceva în 2012, dar a fost un candidat comun PSD, PC, la vremea aia, PNL. S-a decis în coaliție candidatul comun, îi știm cu toții numele, Crin Antonescu, și fiecare partid – UDMR, PNL, astăzi PSD, în cel mai înalt for al partidului, așa cum e statutul PSD, trebuie să votăm candidatura domnului Antonescu. Este pentru prima dată când se întâmplă lucrul acesta pentru că suntem într-o coaliție, o coaliție a forțelor democratice pentru România, și decizia în coaliție, și decizia și în anumite foruri ale partidului este ca coaliția să aibă candidat comun la Președinție’, a declarat Paul Stănescu.
El a fost întrebat cum au primit colegii social-democrați candidatura lui Crin Antonescu.
‘Sigur, poate sunt colegi care au primit cu reticență lucrul acesta, să fim foarte sinceri, dar noi suntem un partid foarte disciplinat și sunt convins că toți colegii mei vor respecta decizia privind candidatura lui Crin Antonescu. În coaliție s-a stabilit lucrul acesta, s-a decis lucrul ăsta, ca toate cele trei partide să aibă un candidat comun. Sigur că aveam candidatul nostru dacă candidam separat, dacă hotăram în coaliție lucrul acesta, dar coaliția nu poate să reziste dacă nu avem un candidat comun. Dacă încercam să avem candidați separați, din punctul meu de vedere, se destrăma coaliția’, a afirmat Stănescu.
El a adăugat că în partid nu poate să existe o unanimitate, pentru că altfel PSD ar fi partidul comunist, întrebat dacă au existat critici din partid față de susținerea candidaturii lui Antonescu.
‘Sigur, sunt colegi care au alte păreri, asta e viața, de când lumea și pământul se întâmplă lucrul acesta și în PSD sunt colegi care au anumite păreri. Probabil că sunt foarte puțini, dar vom sta de vorbă cu ei și vor înțelege contextul actual și sigur că vor sprijini candidatura domnului Antonescu’, a afirmat Stănescu.
Secretarul general al PSD a fost întrebat și dacă o candidatură a lui Victor Ponta la prezidențiale ar reprezenta o problemă.
‘Victor Ponta, e decizia lui. Deocamdată e membru de partid, este deputat al Partidului Social Democrat, e decizia lui. Nu facem cu dacă, încep și eu cu dacă, dacă Victor Ponta va candida, partidul va lua o decizie la un moment dat, dacă Victor Ponta nu se va retrage sau nu se va suspenda din partid. Va fi decizia personală a domnului Victor Ponta, decizia în partid, dacă Victor Ponta va candida independent, partidul va lua o decizie sigură ‘, a declarat Stănescu.
Secretarul general al PSD a precizat că Victor Ponta poate participa la congresul extraordinar al PSD, având în vedere că este membru de partid.
‘Dacă va veni, sigur, orice membru de partid poate să vină în București, deci poate să vină la congres. Dacă Victor Ponta vine astăzi la congres, sigur că va fi la congres ‘, a declarat Stănescu.
Ştirea iniţială: PSD se reuneşte, duminică, într-un Congres extraordinar, în format hibrid, cu prezenţă fizică şi online, pentru a valida susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, acesta fiind candidatul comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorităţi. Crin Antonescu va participa la Congres, după ce a fost prezent şi la şedinţa liberalilor în care s-a dat vot pentru candidatura sa. Reuniunea social-democraţilor vine pe fondul tensiunilor legate de finalizarea bugetului pe 2025, care a dus la proteste la adresa Executivului, dar şi al unei posibile candidaturi a fostului premier Victor Ponta, care ar încurca planurile PSD de susţinere a candidaturii lui Crin Antonescu, la nivelul membrilor de partid.
PSD este ultimul partid care validează candidatura lui Antonescu, după ce atât liberalii, într-un Consiliu Naţional, cât şi UDMR, în Consiliul Reprezentanţilor Unionali, au votat pentru candidatura acestuia. Crin Antonescu va fi prezent la Congresul PSD, cum a fost, de altfel, şi la şedinţa conducerii PNL, ulterior, el participând şi la şedinţa coaliţiei în care s-a discutat despre proiectul bugetului de stat pe 2025.
Congresul social-democraţilor are loc începând cu ora 11.30, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, Sala „I.I.C. Brătianu”, dar se va desfăşura şi regim hibrid, şi cu prezenţă online.
Votul din Congresul extraordinar al PSD vine după un alt vot de validare, într-un alt for de conducere, mai restrâns, Consiliul Politic, în urmă cu două săptămâni.
Convocarea Congresului s-a făcut pentru că o candidatură susţinută de PSD trebuie validată în forul suprem al partidului. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma despre faptul că PSD nu are un candidat unic la prezidenţialele din luna mai că a semnat un protocol al coaliţiei, în care este prevăzută candidatura comună a lui Crin Antonescu, din partea celor trei formaţiuni
”Am o semnătură pusă pe un acord al coaliţiei. Noi avem o coaliţie de guvernare, unde este specificat faptul că domnul Crin Antonescu este candidatul comun al PSD, PNL şi UDMR, plus minorităţi. În acest moment, dacă domnul Crin Antonescu nu este candidatul – dar este foarte puţin probabil, mai ales după şedinţa de astăzi a Consiliului Politic Naţional al PSD – înseamnă că nu mai avem o coaliţie de guvernare”, afirma Marcel Ciolacu, la sediul PSD.
Despre o posibilă candidatură a lui Victor Ponta, actual parlamentar PSD, Ciolacu arăta că, dacă acesta decide să candideze, nu o va face ca membru al Partidului Social Democrat.
Ponta afirmase recent că, dacă va candida la alegerile prezidenţiale, atunci social-democraţii îl vot vota pe el, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru, atunci ei îl vor vota pe Călin Georgescu.
Ponta mai declara că PSD-iştii nu vor vota cu Nicuşor Dan sau Crin Antonescu. ”Dacă candidez eu, cred că vor vota cu mine. Dacă nu, vor vota cu Călin Georgescu. În niciun caz nu vor vota cu Nicuşor Dan sau cu Crin Antonescu. Crin e perceput în continuare în mod real şi corect de PSD-işti ca cel care ne-a înjunghiat şi ni l-a adus pe Iohannis. Şi faptul că şi acum se mândreşte cu Iohannis, nu ştiu ce consultant i-a zis că îl ajută chestia asta, în niciun caz la PSD-şti nu ajută. Plus că ar mai fi un lucru. Cum se poate ca primul partid al ţării să nu aibă candidat?”, a mai afirmat Victor Ponta.