Adela Popescu, în vârstă de 38 de ani, este una dintre cele mai apreciate și iubite artiste, atât prin prisma carierei sale de actriță, prezentatoare tv și cântăreață, cât și pentru familia frumoasă pe care o are cu Radu Vâlcan. La început de an, a fost plecată într-o vacanță cu familia și s-a întors de acolo cu bateriile încărcate. Recent, prezentă la un eveniment, vedeta a vorbit într-un interviu despre schimbările pe care le-a făcut pentru a se menține în formă, dar și despre revenirea în televiziune.
Adela a avut mereu grijă de imaginea sa, însă de o vreme a decis să acorde mai multă prioritate stilului său de viață. Astfel, vedeta a reușit să slăbească 4 kilograme din zonele cheie.
Citește și: Radu Vâlcan, despre secretul relației cu Adela Popescu. „Este un vis cu ochii deschiși”
La început de an, Adela este mai mulțumită ca niciodată de modul în care arată. Vedeta a apelat la nutriționist pentru a scăpa de kilogramele în plus, iar rezultatele se văd. Încântată de formele sale, artista a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii sexy din vacanță, iar ulterior a vorbit despre asta.
„Am promis această probă a costumului de baie. Pur și simplu mi s-a năzărit mie într-o zi. Sunt o tipă care n-are complexe, îți mărturisesc. N-am complexe, dar nici nu m-am considerat vreodată absolut superbă. Adică eram pe genul asta sunt, cred că am alte calități. Poate umorul, poate spontaneitatea, dar în niciun caz nu pot să zic: mama, mamă, am văzut-o pe Adela.
Am zis să încerc, să nu-mi reproșez pe la 60 de ani că în anii în care aș fi putut să arăt impecabil din lene, din nepăsare, din lipsă de timp n-am făcut-o. Și atunci mi-a fost recomandată din mai multe surse Carmen Barcan. Hai să încerc! Era și foarte aproape de mine, asta a fost la început argumentul. Hai că e și comod, pot să merg! Și am început să merg la terapiile astea pe care le face Carmen.
Am urmat dieta pe care ea mi-a dat-o și pur și simplu a făcut diferența în toate celelalte lucruri pe care le făceam deja. Adică și mergeam la sală, aveam grijă și ce să mănânc, dar erau zone în care nu dispăreau. Erau niște kilograme de care nu reușeam să scap în anumite zone cheie și ea m-ajutat.”, a spus Adela într-un interviu pentru Ciao.
Întrebată despre planurile pentru 2025, vedeta a dat de înțeles că ar urma să revină în televiziune.
„Sunt șanse. Ține de mine. Sunt într-o perioadă în care îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot să aleg.”, a spus ea.
Cât despre teatru, Adela nu știe încă dacă este dispusă să facă anumite sacrificii pentru a juca pe scenă.
„Nu știu ce să spun. O piesă de teatru înseamnă foarte multe repetiții zilnic la ore care nu sunt clare. Depinzi de mai mulți actori care și ei au programul lor și alte spectacole și încă nu-s dispusă să renunț la ce am câștigat în timpul ăsta: relaxarea asta de a face când vreau ce vreau, să pot să dorm mai mult, să pot să mă uit seara la seriale, că știu că a doua zi nu trebuie să mă trezesc la o anumită oră și e ceva ce n-am avut niciodată, nici măcar când eram adolescentă și mă bucur acum de asta.”, a mai adăugat vedeta.