Parcul din faţa sediului DIICOT din Târgu Jiu s-a umplut de romi veniţi să vadă ce s-a întâmplat cu rudele lor. Romii şi-au vărsat nervii şi pe jurnalişti pe care i-au bruscat şi i-au udat cu apă, relatează România TV.
La percheziţiile făcute în cartierul Meteor, anchetatorii au ridicat 14 maşini de lux, dar şi o cantitate impresionantă de aur.
Potrivit procurorilor, 25 de administratori de firmă care au făcut afaceri cu fier vechi au plimbat apoi actele de la o societate comercială la alta pentru a se pierde urma afacerii şi au creat astfel un prejudiciu de 2 milioane de euro.
Printre cei audiaţi s-a numărat şi fratele lui Ninel Potârcă, fost candidat la preşedinţia României.