Anamaria Prodan, în vârstă de 52 de ani, este una dintre cele mai cunoscute vedete din România. Ea a ținut multă vreme primele pagini ale tabloidelor din România, având o viață parcă desprinsă din filme.
Anamaria are trei copii: fiicele Sarah și Rebecca Dumitrescu din prima căsătorie și un băiat, Laurențiu, din căsătoria cu Reghecapmf. Astfel, pe lângă divorțul recent de antrenorul sportiv, vedeta a mai trecut printr-o despărțire cu ani în urmă.
Cunoscuta impresară și Tiberiu Dumitrescu au fost căsătoriți în perioada 1998 – 2007. Ei au împreună două fiice și, cu toate că nu mai formează un cuplu de ani buni, cei doi au o relație foarte bună, rămânând prieteni. Vedeta a vorbit în cadrul unui interviu despre despărțirea de fostul partener, recunoscând că ea a fost cea care a luat decizia de a pune punct relației.
„Ne-am pierdut în ani. Eu îmi doream o altă viață, în lumina reflectoarelor, Tibi era un tip foarte bun, un om minunat. În viața lui nu m-a deranjat cu un cuvânt, dar eu, fiind un om foarte direct și care nu a fost niciodată egoist, când mi-am dat seama că-mi doresc cu totul și cu totul altceva… Nu se punea problema de bărbați, ci de viață, de ce-mi doream să fac în carieră. Voiam să mă întorc în România, să intru în impresariat, voiam multe lucruri cu care nu putea fi de acord vreodată, pentru că întotdeauna și-a dorit să rămână în America, să ne creștem copiii fără publicitate, fără reclamă, ca o familie normală. Rar am văzut un asemenea tată, care să trăiască pentru copilul lui. Am stat doi ani de zile în aceeași casă, divorțați fiind.
Tibi m-a iubit dumnezeiește, el e omul care mi-a dăruit ceva minunat, două fete de vis, a avut grijă de mine. De ce să fac asta? Pentru că el nu era fericit cu mine, nu puteam să-i ofer ce avea nevoie”, a mărturisit impresara în cadrul podcastului Tare de Tot cu Viorel Grigoroiu.