Expediţii în Egiptul Antic, călătorii în Columbia şi Argentina şi ateliere creative, la Antipa

Copiii dornici de aventură sunt aşteptaţi, pe toată perioada verii, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Capitală, pentru a intra în culisele profesiei de cercetător ştiinţific, dar şi pentru a descoperi misterele Egiptului Antic şi frumuseţile pădurilor amazoniene.
Alina Costache
04 iul. 2013, 07:04
Expediţii în Egiptul Antic, călătorii în Columbia şi Argentina şi ateliere creative, la Antipa

Astfel, potrivit site-ului instituţiei, Şcoala de Vară a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, care a început în data de 1 iulie, conţine opt module care vizează studiul plantelor, insectelor, peştilor, amfibienilor, reptilelor, păsărilor şi mamiferelor. Noutatea acestui an este modulul de fotografie de natură.

De asemenea, în perioada 15 iulie – 6 septembrie, de luni până vineri, între orele 16.00 – 18.00, Muzeul Antipa şi SmartKidsLand îi invită pe copiii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani la Academia Copiilor. Pe parcursul celor 4 module, copiii vor participa la jocuri şi activităţi distractive, având ocazia să-şi valorifice aptitudinile adecvate fiecărei situaţii şi să descopere lucruri noi, care să-i ajute în dezvoltarea lor viitoare. Cursul include module precum comunicare şi negociere, managementul timpului, managementul schimbării şi micul antreprenor.

Pe de altă parte, copiii pot participa şi la ateliere de joacă şi dezvoltare, care se vor desfăşura zilnic, între 29 iulie şi 2 august, activităţile programului ajutând la descoperirea şi aprofundarea unor aspecte precum: comunicarea, încrederea, cooperarea, adaptabilitatea, rezolvarea problemelor, creativitatea şi spontaneitatea, asumarea răspunderii, planificarea, elemente de bază ale lucrului în echipă, înţelegerea competiţiei, analiza problemei şi rezolvarea acesteia, gândirea creativă, asumarea riscului şi lucrul cu termene limită.

De asemenea, la Muzeul „Grigore Antipa” copiii se pot bucura şi de minunata „Corabie a Vacanţei”, iar curioşii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani pot încerca să îi desluşească misterele. Corabia va pleca într-o sumedenie de călătorii pe parcursul celor opt module. Astfel, prima călătorie este în Brazilia, între 1 – 5 iulie, o destinaţie exotică în care copiii vor cunoaşte specii de animale şi păsări. Totodată, micuţilor le-a fost pregătită o călătorie pe Insula Madagascar, între 8 – 12 iulie, călătorii urmând să descopere un număr însemnat de plante şi animale, în mare parte acestea fiind unice în lume şi specifice acestui loc.

În perioada 15 – 19 iulie, echipajul corabiei a pregătit o minunată călătorie în Indonezia, ţară renumită în lumea largă pentru varietatea speciilor de peşti şi frumuseţea lor unică. Nava se va opri şi în Argentina, între 22 şi 26 iulie, copiii descoperind sudul Americii, cu diversitatea formelor de relief care permite prezenţa multor specii deosebite. Micuţii vor studia flora şi fauna Argentinei, aflând informaţii interesante despre pume, şerpi şi alte animale. Echipajul corabiei care a planificat itinerariul a decis ca nava să poposească şi în Insulele Tenerife, între 29 iulie – 2 august, în Jamaica, 5 – 9 august şi în Tahiti, între 26 – 30 august.

Corabia va ancora ultima oară în Columbia, între 2 – 6 septembrie, unde vor fi organizate numeroase trasee prin pădurile de mangrove, pentru a cerceta în detaliu formele de viaţă.

Totodată, la Muzeul Antipa vor fi organizate Ateliere Holy Molly, în perioada 1 iulie – 13 septembrie. Astfel, micuţii îşi pot da frâu liber imaginaţiei, să creeze personaje şi întâmplări despre care nici nu îndrăzneau să vorbească cu voce tare. Pe parcursul celor cinci module, participanţii la ateliere vor fi prima oară piraţii din Marea Neagră şi vor pleca în căutarea comorilor ascunse, apoi vor pleca într-o croazieră cu submarinul, călătoria fiind o incursiune subacvatică în lumea faunei şi vegetaţiei submarine, iar, la final, micuţii vor descoperi ce ascund piramidele egiptene, prin intermediul unei expediţii în Egiptul Antic.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea Crăciunului. Planta care a înflorit la vederea lui Iisus
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini. S-a hotărât. Măsura se aplică din 1 ianuarie 2024
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători