Anca Serea își însoțește fiul cel mare la prima intervenție chirurgicală estetică. Vedeta este îngrijorată pentru David: „Am mari emoții pentru el”

Anca Serea este foarte apropiată de copiii ei și îi susține în tot ceea ce vor să facă. Recent, a povestit pe rețelele sociale că își va însoți fiul cel mare, pe David, la Cluj, acolo unde își va face prima intervenție chirurgicală estetică. Chiar dacă are mari emoții pentru el, se bucură pentru alegerea făcută.
Alina Costache
05 feb. 2025, 23:34
Anca Serea își însoțește fiul cel mare la prima intervenție chirurgicală estetică. Vedeta este îngrijorată pentru David:
Anca Serea își însoțește fiul cel mare la prima intervenție chirurgicală

Anca Serea și-a încurajat fiul să își facă implant de păr, fiind prima intervenție estetică la care apelează tânărul în vârstă de 22 de ani. Vedeta așteaptă cu nerăbdare să vadă rezultatul și este încrezătoare că totul va decurge exact așa cum își dorește băiatul ei.

La începutul acestui an, am decis împreună cu David să facem un pas semnificativ către o schimbare de imagine. Bineînțeles ca a fost o decizie mult „cântărită’ și analizată, dar știți deja ca sunt alături întotdeauna și suntem convinși că suntem pe cele mai bune mâini. Așa că, mâine cu multe emoții și nerăbdare mergem la Cluj.

Să ne țineți pumnii, iar dacă sunteți curioși de schimbare urmăriți videoclipul și mâine revenim cu vești și etapele acestei decizii super importante!‘, a scris soția lui Adi Sînă pe Instagram.

Citește și: „Oprim discuția aici!”. Anca Serea l-a pus la punct pe Adi Sînă în direct la tv. Subiectul despre care i-a interzis să vorbească în public

Anca Serea: „Îi sunt alături în toate deciziile importante”

Anca Serea este sigură de faptul că această intervenție chirurgicală îl va ajuta foarte mult pe băiatul ei cel mare, David Serea. „Am mari emoții pentru el, dar știu că am ales un medic de încredere. Îi sunt alături în toate deciziile importante și sunt sigură că acest pas îl va face să se simtă mai bine cu el însuși.

Vreau să vă spun foarte sincer că această alegere reprezintă mai mult decât un demers estetic, este o oportunitate de a consolida încrederea în sine și de a aborda cu optimism orice provocare legată de aspectul personal, aspectul fizic‘, a mai precizat vedeta.

David Serea a decis să își facă implant de păr după ce a remarcat primele semne de calviție precoce, o situație frecvent întâlnită la bărbați. „Vom pleca la Cluj, unde domnul doctor ne va oferi consultanță și posibila intervenție de transplant de păr. Călătoria noastră în Cluj va fi nu doar un pas înainte în privința aspectului fizic, ci și o etapă importantă în conturarea unei atitudini pozitive și încrezătoare’, a spus tânărul în mediul online.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Care este suprafața reală a Bucureștiului? Capitala nu este cel mai mare oraș din țară
Capital.ro
Se schimbă banii. Anunț pentru cei cu care fac plăți cu cardul. Euro ia locul monedei naționale din 2026
Playtech.ro
Cum conduci o mașină diesel ca să consumi mai puțin. Regula pe care puțini o respectă
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Zile libere în iunie. Bugetarii au parte de încă o mini-vacanță
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Extrageri speciale loto de 1 Mai. Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Devine interzis la toate mașinile. UE va da ordin pentru orice țară. România nu va mai putea folosi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Un detaliu te poate lăsa fără pensie în mai! Anunț pentru pensionarii care primesc banii prin poștă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ce-a înțeles BBC din scandalul Georgescu. Restul lumii încă așteaptă traducerea…