După modelul lansat în Croația, Călin Georgescu a făcut apel la români să nu cumpere luni, 10 ianuarie, din supermarketuri. ”Să luăm alimente de la gospodăriile românești. Să nu intre oamenii în supermarketuri, ci doar să cumpere de la producători români. Sunt niște prețuri uriașe: 11-12 lei laptele… Pâinea… Croații fac foarte bine! De ce nu încurajăm producția locală!? Da, să fie supermarketuri, dar să ia de la producătorii locali”, a spus suveranistul.
Apelul lui Georgescu ar putea avea însă efect de bumerang pentru acesta. De ce? Pentru că pe rețelele de socializare s-au viralizat deja îndemnuri contra boicotului propus de suveranist. Românii sunt îndemnați să meargă luni la cumpărături în supermarketuri și să protesteze astfel, pașnic, față de ideile suveranistului care se vrea președinte al României.
Un astfel de îndemn a fost lansat de activista civică Dana Hering. ”Luni, 10 februarie, protest pașnic împotriva lui Georgescu și a partidelor izolaționiste. Mergeți la cumpărături luni, în orice supermarket, din orice oraș; Luați cu voi un steguleț UE sau orice însemn cu apartenență la Uniune; Faceți poze și le distribuiți pe rețele, cu mesaje pro-europene și anti-izolaționiste; Mă aștept ca rețelele de supermarketuri existente în România, Kaufland, Lidl România, MEGA IMAGE, Profi, Auchan, Carrefour, ș.a.m.d. să înțeleagă și ele importanța unei astfel de mișcări și să apară reduceri și promoții.
Îmbinăm necesarul cu un protest civic de amploare care să-i dovedească impostorului Georgescu că românii, care nu sunt votanții lui, NU vor o întoarcere în comunism, la aprozare și CAP-uri sau la izolare și sărăcie”, a scris ea pe Facebook, potrivit g4food.
Îndemnurile au avut rapit ecou în rândul multor internauți, care au anunțat deja că vor participa la protestul anti-boicotul lui Călin Georgescu. Iată, mai jos, câteva dintre mesajele postate de cei care spun că vor merge luni la cumpărături în supermarketuri.
”Eu oricum am de făcut cumpărături pentru mama luni, apă, gulii și ce-o mai fi, așa că merg la Lidl. Fac poze”
”Luni, 10 februarie 2025, am de făcut niște cumpărături. Și o să iau și made in Romania, și made in UE, așa cum și în UE sunt acum destule produse românești la raft, în case, pe străzi. Luni, 10 februarie 2025, o să am însemne românești și europene, voi documenta cumpărăturile și va fi prilejul ideal pentru un ‘in your face’ adresat tuturor celor ce vor să destabilizeze economic România, într-un joc politic fără scrupule care ne poate întoarce adânc în trecut”
”Pe 10 mă duc să le salut pe doamnele de la Lidl și să văd ce aduc la oferte. Lidl Masiv”
Citește și Peste 2.800.000 de români vor primi 700 de lei în plus la pensie. Ce condiții trebuie îndeplinite
În aceeași direcție a postat și specialista în comunicare Monica Nistorescu:
”Cum să propui unui popor dedicat micilor, sarmalelor, cârnaților și berilor reci cu gust puternic și amărui să se hrănească cu fructe de pădure și apă de izvor? Georgescu a greșit poporul!”.
Lanțurile de supermarketuri îi vor aștepta pe cumpărători cu reduceri. Carrefour România, de pildă, a anunțat prețuri mai mici cu până la 25 la sută pentru 1.500 de produse.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a criticat boicotul la care îndeamnă Călin Georgescu, susținând că acesta ar putea duce la falimentul procesatorilor români.
”Noi trebuie să promovăm produsele românești, astfel încât românii să aibă acces la aceste produse și să cumpere aceste produse. Noi și la MADR avem în fiecare lună târg cu produse agroalimentare românești, unde invităm toți bucureștenii să vină să cumpere aceste produse de calitate. Cred că acesta este un subiect mai mult politic și vă spun acest lucru pentru că în magazinele de retail din România, 70 la sută dintre produsele acestea sunt românești, sunt realizate de către procesatori români.
Știți ce ar însemna o săptămână să boicotăm magazinele de retail, să nu cumpărăm produsele procesate în România? Ar însemna faliment al procesatorilor români. Eu îi îndemn pe români să meargă oriunde, că merg în piețe, că merg în magazinele de cartier, că merg în retail, să meargă să cumpere și să caute eticheta cu produs procesat în România”, a declarat ministrul într-o conferință de presă”, a declarat ministrul.
În Croația, boicotarea supermarketurilor a provocat pierderi de până la 50 la sută pentru marile lanțuri comerciale.