Întrebat cum comentează afirmaţia premierului Victor Ponta, potrivit căreia, în urma datelor recensământului, la referendumul din 29 iulie 2012, au fost la urne peste 50% dintre români, ceea ce denotă că a fost întrunit cvorumul de demitere a şefului statului, Traian Băsescu a spus: „Nu ştiu dacă premierul a făcut o astfel de afirmaţie, dar dacă a făcut-o arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ce spune. Recensământul face o situaţie a populaţiei care locuieşte în România, nu a celor milioane de majori care sunt în afara frontierelor”.
El a reamintit că ‘referendumul a fost şi boicotat’.
Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, în şedinţa de Guvern, că după publicarea rezultatelor finale ale recensământului populaţiei reiese că la referendumul din iulie anul trecut pentru demiterea preşedintelui s-au prezentat la urne peste 50% dintre alegători.
„Am văzut şi eu datele finale ale recensământului, mai bine mai târziu decât niciodată, doar că, din păcate, am fost peste 50% în 29 iulie care am dat lovitura de stat cum ar spune unii rămaşi în urmă. Am fost peste 50%, nu ne mai foloseşte prea mult acum. Însă o să vă rog domnule ministru de Interne, cu ministrul Administraţiei, totuşi să vedem cum adaptăm toată legislaţia noastră la o realitate care acum nu mai e contestată de nimeni: câţi suntem, cum se fac cvorumurile locale, naţionale, liste permanente, pentru că, din păcate, deciziile de anul trecut ale CCR au reuşit mai mult să ne încurce decât să ne lămurească şi poate, pentru viitor, nu mai păţim ce am păţit anul trecut”, a spus primul-ministru.