Gigi Becali a catalogat demisia lui Klaus Iohannis drept „un gest de onoare”, susținând că președintele nu avea altă opțiune decât să plece pentru a evita o situație penibilă, şi nu consideră că acest gest va oferi vreunui actor politic un avantaj.
„Și cu el (n.r. cu Iohannis), și fără el, tot același lucru este. Și cu el, și cu Bolojan, e tot aia. Trebuia să plece, măcar de onoare. Ce rost avea să mai stea două-trei luni? Se făcea de râs, toată lumea îi cerea demisia iar el să stea acolo”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
Deputatul AUR a subliniat că, în opinia sa, demisia lui Iohannis nu îi oferă vreun avantaj politic lui Călin Georgescu, candidatul independent care a terminat pe primul loc în turul întâi al alegerilor prezidențiale anulate de Curtea Constituțională. Becali este convins că Georgescu nu va mai avea șansa de a candida în noile alegeri.
„Nu mă interesează de Georgescu, e treaba lui. Nu e în favoarea lui Georgescu. Că doar n-o fi nebună Curtea Constituțională să-l lase pe Georgescu să mai candideze. N-o să-l lase, vorbește numai tâmpenii, cum să-l lase?”, a mai declarat Gigi Becali, pentru sursa citată.
Între timp, Călin Georgescu a reacționat public la demisia lui Klaus Iohannis, considerând-o o victorie a poporului român. Acesta a transmis un mesaj pe platforma X, în care solicită reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.
„Victorie pentru poporul român – Klaus Iohannis a demisionat! Acum, este timpul să revenim la ‘statul de drept’ – reluați turul 2 al alegerilor!”, a scris Georgescu, în limba engleză.