„La CFR, dacă noi am vândut investitorului privat şi între timp mai vindem ceva din societate, transmiteţi-i directorului general (…) că îi trimit eu DNA-ul pe cap, dacă mai vinde lucruri din societate. Ce facem? Noi vindem unui privat ceva şi până semnăm contractul mai vindem vagoane? Nu ştiu dacă e adevărat sau nu, vă rog să verificaţi, să mă informaţi. Că îi trimit eu DNA-ul dacă i s-a urât cu binele”, a spus primul-ministru, la începutul şedinţei de Guvern.
De asemenea, Victor Ponta i-a urat ‘La mulţi ani’ ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, care lipsea de la şedinţa de Guvern.
Totodată, el a precizat că nu doreşte să mai fie scandal la Tarom.
„Nu e aici domnul ministru al Transporturilor, dar eu îi urez La mulţi ani, şi ca vârstă, şi ca ministru. Sigur că va fi vedetă astăzi, dar eu vreau să vă rog – şi o să îi transmit şi lui şi (vă rog, n.r.) pe dvs, domnule secretar de stat – să vă uitaţi pe funcţionarea companiilor. Nu vreau să mai fie scandal la Tarom, vreau să îşi facă treaba bine în continuare”, a precizat Victor Ponta.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost audiat joi, la ÎCCJ, în dosarul ‘Transformatorul’, unde a susţinut că este nevinovat şi că nu a efectuat decât acte financiare legale.
Fenechiu a precizat că nu a pretins niciodată că produsele vândute de grupul de firme Fene către SISEE Moldova ar fi fost comercializate ca noi, prin urmare acuzaţiile procurorilor sunt eronate.
În ceea ce priveşte Tarom, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, miercuri, că a trimis o echipă de control la compania respectivă pentru a vedea care este situaţia reală, în condiţiile în care Consiliul de Administraţie l-a informat că rezultatele financiare şi prestaţia managementului nu sunt ‘cele mai bune’, în timp ce directorul general al operatorului de transport aerian, Christian Heinzmann, afirmă că a obţinut profit în luna mai.