Astfel, pe 10 februarie, mulți românii au consimțit la boicot. În paralel, a avut loc un contraboicot al celor care nu-l susțin pe Călin Georgescu și care au dat năvală în supermarketuri pentru a contracara absența susținătorilor lui Georgescu de la cumpărături.
Boicotul ese definește, așadar, prin interdicție declarată împotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat prin care se stabilește refuzul de a cumpăra, a vinde sau a întreține orice fel de relații cu cei supuși acestui procedeu.
Astfel, cuvântul „boicot” a fost pe buzele multor români în această perioadă. Puțini cunosc, însă, originea acestui cuvânt. Cuvântul a apărut în secolul al XIX-lea, în timpul crizei agrare. La acea vreme, căpitanul Charles Boycott administra moșiile lordului Earne din comitatul Mayo, Irlanda.
În 1879, autoritățile au implementat taxe enorme care-i vizau pe arendași. În consecință, Liga Arendașilor a decis să îi izoleze pe moșieri. Primul care a căzut victimă revoltei arendașilor a fost chiar Boycott. Muncitorii zilieri, poștașii și negustorii au întrerupt brusc orice contact cu Boycott și familia lui. Protestul acesotra a durat nu mai puțin de un an, la capătul căruia familia Boycott a fost forțată să părăsească moșia și să se refugieze în Anglia, potrivit dcnews.ro
Acest act de izolare stă la originea cuvântului „boicot”, care a intrat ulterior în vocabularul internațional.
Primul boicot oficial a fost organizat, pe 1 aprilie 1933, în Germania și a vizat firmele și magazinele evreiești.
Au existat, însă, boicoturi și înainte de apariția termenului. Unul dintre primele boicoturi celebre a fost organizat de mișcarea aboliționistă din Anglia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Membrii mișcării au refuzat să consume zahăr din trestie și alte produse obținute în urma muncii sclavilor și, în cele din urmă, au reușit să convingă o parte semnificativă a lumii din Londra că băutul de ceai cu zahăr era imoral. Acesta a fost unul dintre impulsurile pentru eliminarea sclaviei în Imperiul Britanic în 1833.