Miliardarul Elon Musk, numit de către noul preşedinte american Donald Trump la şefia unei Comisii a Eficacităţii Guvernamentale (DOGE), anunţă marţi, la Casa Albă, că, fără tăieri bugetare, Statele Unite se îndreaptă către ”faliment”, relatează AFP.
”Avem un deficit de 2.000 de miliarde de dolari, iar dacă nu facem ceva cu acest deficit, ţara va intra în faliment”, a declarat Elon Musk, alături de preşedintele republican Donald Trump.
Cel mai bogat om din lume şi-a adus fiul cel mic, pe XÆ A-Xii, în biroul lui Donald Trump pentru a anunţa reduceri masive de personal. Musk: Mă aştept să fiu supus, practic, unui examen proctologic zilnic
Preşedintele Donald Trump a ordonat marţi agenţiilor americane să colaboreze îndeaproape cu Elon Musk în efortul acestuia de a reduce forţa de muncă federală, prin identificarea angajaţilor guvernamentali care pot fi concediaţi şi a funcţiilor care pot fi eliminate complet, relatează Reuters. Cu fiul său în vârstă de 4 ani alături de el sau ţinându-l pe umeri, miliardarul Musk a stat lângă Trump în Biroul Oval înainte de semnarea ordinului, răspunzând întrebărilor reporterilor în ceea ce mulţi au considerat a fi cea mai neobişnuită conferinţă de presă de la Casa Albă de la revenirea lui Donald Trump.
Purtând o şapcă „Make America Great Again”, cel mai bogat om din lume şi-a apărat rolul de oficial neales căruia preşedintele i-a acordat o autoritate fără precedent de a desfiinţa părţi ale guvernului SUA. „Nu poţi avea o birocraţie federală autonomă. Trebuie să ai una care să răspundă oamenilor”, a spus Musk. El a numit birocraţia o a patra ramură „neconstituţională” a guvernului care, în multe feluri, are „mai multă putere decât orice reprezentant ales”.
Musk, CEO-ul Tesla şi proprietarul X, a respins criticile potrivit cărora el şi echipa sa de la Departamentul de Eficienţă Guvernamentală au acţionat în mare parte în mod netransparent.
DOGE, departamentul pentru eficienţă guvernamentală condus de Musk, nu a furnizat nicio informaţie cu privire la persoanele pe care le angajează, unde îşi desfăşoară activitatea sau ce acţiuni întreprinde în cadrul agenţiilor guvernamentale. Acesta afişează puţine rezultate reale ale activităţii sale, furnizând doar cifre în dolari pentru presupuse reduceri în anumite agenţii şi puţine detalii specifice.
„Mă aştept să fiu analizat şi să fiu supus, practic, unui examen proctologic (proctologie este disciplina medicală care se ocupă cu afecţiunile anusului sau rectului – n.r.) zilnic”, a declarat Musk. „N-am sentimentul că pot scăpa cu ceva”, a adăugat el. Musk a ripostat când a fost întrebat despre criticile detractorilor săi, inclusiv ale multor democraţi, potrivit cărora, în esenţă, a lansat o preluare ostilă netransparentă a operaţiunilor guvernamentale.
„Nu este ceva draconic sau radical”, şi-a apărat Musk operaţiunea de a face reduceri de costuri pe scară largă în guvernul federal american. Această misiune întâmpină multă rezistenţă, nu în ultimul rând pentru că miliardarul lucrează la Washington cu o echipă foarte tânără de oameni inteligenţi, aşa-numita „armată a tocilarilor”. Musk a vorbit pe larg pentru prima dată, marţi, în Biroul Oval, în faţa presei, despre ceea ce are de gând să facă.
Opoziţia democrată denunţă acţiunile întreprinse de către patronul Tesla, SpaceX şi X, pe care le consideră ilegale, deoarece miliardarul nu are vreun mandat electoral sau vreun portofoliu în Guvern în vederea acestei misiuni.
Preşedintele Rezervei Federale (Fed) Jerome Powell anunţă marţi că ”nu crede” că echipele lui Elon Musk, însărcinat de către preşedintele Donald Trump să dea Washingtonul cu susu-n jos, au încercat să acceseze sistemul instituţiei sale, relatează AFP.
Miliardarul Elon Musk, numit de către şeful statului american la şefia unei Comisii a Eficacităţii Guvernamentale (DOGE), bulversează de câteva săptămâni aparatul federal în numele unei folosiri mai bune a fondurilor publice.
Echipele sale au avut acces la foarte sensibilul sistem de plăţi ale Departamentului american al Trezoreriei.
Preşedintele Băncii centrale americane Jerome Powell a fost întrebat marţi, în cadrul audieriii semestriale în Senat, dacă Elon Musk sau colaboratorii săi au ”încercat să acceseze informnaţii şi sisteme protejate” ale Fed, teoretic independentă faţă de Guvern
”NICIO URGENŢĂ” DE REDUCERE A DOBÂNZILOR CHEIE
”Nu cred”, a răspuns Jerome Powell.
El a dat asigurări că îi va avertiza pe congresmeni în cazul în care situaţia evoluează. Un pic mai înainte, senatoarea democrată Elizabeth Warren a apreciat că patronul SpeceX şi Tesla a devenit în realitate ”copreşedintele” lui Trump.
Noul Executiv a suspendat toate activităţile unui organ federal de protecţia clienţilor băncilor – Biroul Protecţiei Consmatorilor în Domeniul Financiar (Consumer Financial Protection Bureau, CFPB) – înfiinţat după criza financiară din 2008.
”Dacă CFPB nu este prezent să verifice faptul că marile bănci respectă legea şi că nu-i abuzează pe consumatori, atunci cine va face această treabă?”, a întrebat Elizabeth Warren.
”Nu există alte agenţii federale” care să se ocupe de acest lucru, i-a răspuns Jerome Powell.
El a subliniat că rolul Fed în protecţia consumatorilor se limitează la instituţii cu active în valoare de până la zece miliarde dolari, recunoscând astfel un ”decalaj” între clienţii băncilor modeste şi restul.
Jerome Powell a repetat că nu vede ”nicio urgenţă” să scadă dobânzile-cheie, în măsura în care majoritatea indicatorilor sunt ”pe verde” – în afara inflaţiei, în continuare ”un pic mare”, peste ţinta de 2% a Fed.
Întrebat despre eventualul impact al unor noi taxe vamale impuse de către Donald Trump, el a răspuns că ”nu este treaba Fed să comenteze politica vamală, ci este treaba aleşilor”.
Noul preşedinte american Donald Trump îi atacă marţi pe reţeaua sa de socializare Truth Social pe ”judecătorii foarte politizaţi” care blochează unele dintre deciziile pe care le-a luat, continuând ofensiva Guvernului său împotriva instituţiei judiciare, relatează AFP.
”Am găsit fraude, risipă şi derurnare de miliarde de dolari, anchetând cu privire la Guvernul nostru prost gestionat. Acum unii activişti şi judecători foarte politizaţi vor să ne încetinească sau să ne oprească”, îşi exprimă indignarea miliardarul.
”Să ne pierdem impulsul ar fi foarte rău pentru căutarea noastră a adevărului (…). Rămân multe de făcut. Fără scuze!”, continuă el.
Una dintre mâinile sale drepte la Casa Albă, Stephen Miller, apreciază marţi pe X că, dacă ”un judecător local vrea să controleze puterea executivă, n-avea decât dă facă campanie pentru ca să fie preşedinte”.
Judecători au blocat multe dintre deciziile noului preşedinte republican, hotărât să-şi lărgească cât poate puterea atât împotriva justiţiei, cât şi împotriva Congresului.
Voinţa sa de a pune în discuţie acordarea cetăţeniei americane la naştere în America (jus soli) a provovcat o bătălie judiciară, iar metodele brutale ale miliardarului Elon Musk. însărcinat să taie cheltuielile federale, au declanţat numeroase procese.
Noul vicepreşedinte J.D. Vance apreciază, într-un mesaj postat pe X, că judecătorii nu au autoritatea necesară să ”controleze acţiunea legitimă a puterii executive” şi face o paralelă cu o intervenţie ipotetică a unui judecător în strategia militară a unui general.
”Tirania judiciară este extrem de nepotrivită”, a reacţionat, la rîndul său, Elon Musk.