Andra a avut parte de o întâlnire-surpriză în Canada! I-a sărit imediat în brațe: „Mi-a spus că va fi în primul rând la concert”

Andra a avut parte de o surpriză neașteptată când a ajuns în Canada, acolo unde are concert. Artista a avut parte de o primire specială făcută de un mare campion de care o leagă o amintire foarte frumoasă.
Irina Dumitrescu
12 feb. 2025, 18:37
Andra a avut parte de o întâlnire-surpriză în Canada! I-a sărit imediat în brațe: „Mi-a spus că va fi în primul rând la concert”
Cu cine s-a întâlnit Andra în Canada

În urmă cu câteva zile, Andra a plecat în Canada, unde susține trei concerte cu casa închisă pe 12, 13 și 15 februarie.

Când a ajuns acolo, cântăreața a avut parte de o primire neașteptată, campionul Lucian Bute fiind cel care a întâmpinat-o. Întâlnirea a fist una de excepție,iar cei doi s-au îmbrățișat bucuroși sub privirile tuturor.

„Am ajuns în Canada și abia aștept să ne vedem la concerte! Bucurie mare să mă revăd cu campionul Lucian Bute – ne leagă multe amintiri, inclusiv momentul special când i-am cântat imnul țării la unul dintre meciurile lui de box! Mâine mi-a spus că va fi în primul rând la concert. Abia aștept!”, a dezvăluit Andra pe rețelele de socializare, unde a arătat un video cu revederea cu Lucian Bute.

Citește și: Când trebuie să nască Cristina Cioran. Medicii au dat vestea care l-a distrus pe Alex Dobrescu: „A fost o perioadă grea”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Andra (@andra)

Citește și: Gabriela Cristea, mai decisă ca niciodată să slăbească. Activitatea de care s-a apucat vedeta la 50 de ani: „Niciodată nu este prea târziu să înveți”

În cadrul clipului postat este și momentul când Andra i-a cântat imnul lui Lucian Bute, care a fpcut acum câteva dezvăluiri despre artistă.

„Când am văzut că vine azi în Canada, am zis că trebuie să merg să o văd, nu am mai văzut-o… Mâine vom fi prezenți, vom aplauda, ne vom distra, vom fi foarte mândri, sunt convins”, a spus Bute, care azi va asista la concertul Andrei.

„Abia aștept să cântăm împreună cu românii din Canada!”, a mai transmis cântăreața .

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI