Dan Diaconescu a vorbit despre frații lui și meseriile acestora, dar și despre momentele de mândrie din familie și amintiri din copilărie, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai. Fostul realizator TV își apreciază foarte mult frații și vorbește cu drag de ei, deși aceștia se întâlnesc destul de rar.
Întrebat dacă i-a fost rușine fratelui său să fie asociat cu Dan Diaconescu, fostul patron OTV susține că nu, pentru că este un om foarte deștept, supranumit „Dr. Boeing”. Fostul politician nu a ezitat să-și laude fratele și să-i povestească viața.
„Nu, niciodată. (Nr. Dacă i-a fost rușine fratelui cu el). Fratele mare este asociat afacerilor mele. “Dr Boeing” este geniul nostru din familie. Dacă mă vedeți pe mine sau vi se pare că sunt cel mai deștept, trebuie să aflați că fratele mijlociu este geniul familiei noastre pentru că a avut doar 10 pe linie din clasa 1 până în clasa a-12-a și apoi cei cinci ani de facultate de Aeronave a avut doar 10.
Cum erau repartițiile pe vremea aceea, el a ajuns la fabrica din Bacău, chiar la o funcție foarte importantă, împreună cu soția sa la aceeași fabrică, iar apoi cu această cerere uriașă de forță de muncă în domeniul aeronavelor, el s-a transferat undeva la niște fabrici din străinătate, din Malta, din Scoția.
Locuiește în Scoția împreună cu soția sa, cu familia lui și este considerat acolo un om foarte tare la aceste avioane despre care se ocupă. Ne vedem cu el atunci când vine în țară, ne-am văzut și acum când a fost la parastasul mamei noastre, la Caracal”, a povestit Dan Diaconescu.
Fostul realizator OTV a continuat să vorbească de familia sa, prezentând publicului imaginea fratelui său, dar și tatălui acestora, care era aviator. Prin urmare, cei trei petreceau mult timp la baza militară de la Deveselu.
„Celălalt frate a rămas tot timpul în România. El a fost un deschizător de drumuri în business, eu m-am apucat să vând fulare în căminele studențești. El, fiind mare, deja vindea bere și alte lucruri specifice capitalismului studențesc din perioada respectivă. Suntem trei frați, eu sunt cel mai mic, automat eu am fost cel mai răsfățat. Tatăl meu avea grijă de noi, de toți cei trei la un loc.
Și tatăl meu era un vizionar pentru că a trimis o scrisoare către Casa Albă. Toți trei suntem niște produși ai tatălui nostru care ne duceam în vacanțele noastre, în weekenduri, la baza de la Deveselu, unde am avut o oază mică de libertate în Caracal, unde aveam un teren de volei, piscină, un teren de tenis. Eram copii de aviator și aveam un statut preferențial.”, a mai precizat Dan Diaconescu.