BAC 2013.Elevi de la Bolintineanu, reţinuţi de poliţie în clase. VIOLENŢE între părinţi şi poliţişti

BACALAUREAT 2013. O sută de elevi de la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală au fost reţinuţi în clase de poliţişti după ultima probă a examenului de bacalaureat. Aceştia urmau să fie duşi la poliţie cu un autocar pentru a fi audiaţi în legătură cu mita de la bac. La porţile liceului s-au adunat zeci de părinţi, între câţiva dintre aceştia şi poliţiştii veniţi să-i ia pe elevi la audieri iscându-se un scandal. Mai mulţi părinţi chiar s-au îmbrâncit cu oamenii legii, pe care îi acuză că nu au niciun MANDAT de aducere în baza căruia să acţioneze.
Roxana Gagiu
05 iul. 2013, 08:16
BAC 2013.Elevi de la Bolintineanu, reţinuţi de poliţie în clase. VIOLENŢE între părinţi şi poliţişti

BACALAUREAT 2013. Potrivit România TV, o sută de elevi au fost reţinuţi de poliţie, vineri, la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, imediat după susţinerea ultimei probe din cadrul examenului de bacalaureat, pentru a da declaraţii la poliţie în legătură cu tentativa de fraudare a Bacalaureatului, descoperită luni în această instituţie de învăţământ.

Absolvenţii de liceu care apar pe listele poliţiştilor au fost legitimaţi şi selectaţi pentru a fi duşi la audieri.

După susţinerea probei la alegere din cadrul examenului de bacalaureat 2013, elevii aflaţi pe listele poliţiştilor au rămas în liceu pentru a aştepta să fie duşi la audieri. Părinţii acestora s-au strâns la poarta liceului, aşteptând să vadă ce se întâmplă. Aceştia susţin că autorităţile nu au prezentat niciun mandat în baza căruia se desfăşoară acţiunea de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.

Mai mulţi părinţi au intrat în conflict cu poliţiştii veniţi pentru a-i escorta pe elevi la audieri, unii dintre ei chiar îmbrâncindu-se cu oamenii legii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, elevii selectaţi pentru a fi duşi la audieri „nu au calitate de inculpaţi, nu sunt învinuiţi şi sunt audiaţi pentru a obţine informaţii” legate de tentativa de fraudare a examenului la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţişti au mers la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” pentru a ridica înscrisuri şi obiecte în ancheta privind frauda la bacalaureat; nu s-au mai făcut, însă, percheziţii asupra elevilor sau profesorilor.

CITEŞTE ŞI: BACALAUREAT 2013. Încă un liceu din Sectorul 5, implicat în scandalul privind ŞPAGA de la Bac

CITEŞTE ŞI: Mărturiile incredibile ale unui fost elev: Cum se strângea şpaga la liceul Bolintineanu VIDEO

Luni, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, au avut loc percheziţii şi astfel s-au găsit numeroase sume de bani în sălile de examen. Astfel, în sala 1 de examen s-au găsit asupra Elenei Macasoi Berbec 820 de lei ascunşi în sutien, în sala 2 de examen erau 410 lei în sertarul catedrei, iar în sala 6 de examen, alţi 440 de lei, într-un pachet de şerveţele găsit asupra asistentului.

Procurorii au mai arătat că, din cei 12.900 de lei adunaţi în total de la elevi, preşedintele comisiei de examinare urma să primească 5.000 de lei, vicepreşedintele, 3.000 de lei, iar la fiecare membru al comisiei trebuia să ajungă câte o mie de lei.

În timpul percheziţiilor, în Liceul „Dimitrie Bolintineanu” a fost găsită o persoană care nu era angajată a şcolii şi care nu avea dreptul să fie atunci în liceu. Aceasta a recunoscut că au fost xerocopiate foi cu răspunsuri ale subiectelor de examen.

Potrivit procurorilor, în semestrul al doilea al anului şcolar 2012-2013, Costica Vărzaru a pretins şi primit bani de la elevi care urmau să susţină examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, promiţând că va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.

Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro de elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi «cheltuieli» pentru examenul de bacalaureat, au fost strânse prin intermediul diriginţilor claselor terminale.

Anchetatorii au stabilit că printre diriginţii care ar fi strâns de la elevi câte 500 de euro este şi profesorul de religie Leonard Petre.

Banii ajungeau la Costica Vărzaru, care se angajase să „relaţioneze” cu profesorii supraveghetori de la probele scrise ale examenului de bacalaureat.

Astfel, arată procurorii, Costica Vărzaru s-a ocupat de remiterea acestor bani, care erau daţi fie direct, fie disimulat, puşi în pachete de ţigări, ziare sau reviste, ce erau lăsate pe catedrele supraveghetorilor.

Procurorii arată, în documentul citat, în cel fel erau ajutaţi elevii de la Liceul „Bolintineanu” care dăduseeră bani. Astfel, după deschiderea subiectelor de examen, directoarea liceului stabilise convocarea profesorilor care predau materiile de examen, pentru a rezolva repede subiectele. După rezolvarea subiectelor de către profesori, Costica Vărzaru şi alţi profesori urmau să împartă rezolvările multiplicate elevilor, sub pretextul suplimentării filelor de ciornă.

Cinci clase au dat câte o sută de lei pentru a putea fi lăsaţi să copieze sau să le fie furnizate răspunsurile la întrebări. În total, de la cei 100 de copii erau strânşi 10.000 de lei, banii fiind strânşi de o mamă.

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei, în cazul suspiciunilor de fraudă la proba de limba română a examenului de bacalureat. După ce au fost audiaţi, aceştia au fost lăsaţi să plece.

Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română, la care s-au înscris peste 160.000 de candidaţi.

La câteva ore după susţinerea probei la Limba română, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat că a fost schimbată Comisia de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5 al Capitalei, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, pentru presupuse fapte de corupţie.

Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, precum şi cei 32 de profesori supraveghetori de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.

Absolvenţii de liceu susţin, vineri, 5 iulie, proba la alegere a profilului

Ministerul Educației Naţionale a precizat vineri dimineaţa că cele 18 pachete de subiecte destinate celor 10 discipline incluse în proba la alegere a profilului și specializării din cadrul Bacalaureatului – E)d) au fost transmise, în condiţii de maximă securitate, în cele 583 de centre de examinare.

MEN asigură că nu a existat niciun fel de breşă în procesul de transmitere a subiectelor din bazele de date gestionate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Subiectele au fost aduse la cunoştinţa elevilor la ora 09.00, ora începerii examenului, conform procedurilor operate de MEN.

Din totatul candidaților înscriși, respectiv 165.601, situația, pe discipline, se prezintă astfel: Anatomie și fiziologie umană, Genetică și ecologie umană, Biologie vegetală și animală – 68.092, Chimie – 10.535, Economie – 1.867, Fizică – 14.700, Filosofie – 1.027, Geografie – 56.576, Informatică – 5.633, Logică, argumentare și comunicare – 3.646, Psihologie – 1.437, Sociologie – 2.088.

DailyBusiness
Șoc la început de an! Uleiul și pâinea se scumpesc cu 10%, urmează carnea și lactatele!
Spynews
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și să te trezești mereu odihnit
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
CTP l-a luat la țintă pe David Popovici, după ce sportivul și-a luat bolid de 120.000 de euro: „Sunt uluit de micimea marelui vis pe care l-a avut”
Capital.ro
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
Playtech.ro
Orașele din România în care taxele și impozitele scad până la 50%. Anunțul făcut de autorități
DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Adevarul
Soldații nord-coreeni din regiunea Kursk îi scot în ger pe localnici din propriile case. „Probabil pentru a evita atacurile cu drone”
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
DeSanto, noi declarații în scandalul cu Jador. Impresarul neagă toate acuzațiile care i se aduc: „Să se jure pe Biblie că nu și-a închis contul singur”
Spynews
Cine este Elisa, românca ucisă de soțul ei, în Italia. A împușcat-o pe femeie la opt luni de la nuntă
Evz.ro
Netflix a mai dat o lovitură, de data acesta cu un film românesc
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu NU va câștiga. România răsuflă ușurată. Dezvăluirea care schimbă totul
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
substantial.ro
Bărbat arestat preventiv pentru tentativă de omor la Târgovişte
MediaFlux
IMPOZIT pe PENSII în 2025. ANUNȚUL Casei de Pensii privind PENSIA MINIMĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”