Tudor Chirilă a luat foc după ce Elon Musk a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu: ”Ne vorbește de suveranitat în timp ce șeful lui ar face din Canada al 51-lea stat american”

Tudor Chirilă a răbufnit pe rețelele sociale după ce Elon Musk și-a anunțat susținerea pentru Călin Georgescu. Artistul critică dur poziția CEO-ului Tesla și îl acuză că promovează idei care pot destabiliza Europa.
Alina Costache
20 feb. 2025, 12:53
Tudor Chirilă a luat foc după ce Elon Musk a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu: ”Ne vorbește de suveranitat în timp ce șeful lui ar face din Canada al 51-lea stat american”

Tudor Chirilă a luat foc după ce Elon Musk a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu. Artistul este cunoscut pentru opiniile sale vocale pe teme sociale și politice.

Tudor Chirilă: Elon Musk ne vorbește de suveranitate în timp ce șeful lui ar anexa Groenlanda chiar și cu forță militară

Recent, Elon Musk a scris pe platforma X, fostul Twitter, că România merita să aibă propria suveranitate. Acest comentariu a stârnit un val de reacții în rândurile românilor. Printre cei care s-au arătat deranjați de părerea proprietarului Tesla se află și Tudor Chirilă.

Artistul îl acuză pe omul președintelui Trump că promovează idei ce pot destabiliza Europa.

”Elon Musk ne vorbește despre suveranitate în timp ce șeful lui ar face din Canada al 51-lea stat american, ar anexa Groenlanda chiar și cu forță militară dacă e cazul, ar curăța fâșia Gaza de palestinieni pe care i-ar trimite în Iordania și Egipt.

Elon Musk ne vorbește despre suveranitate în timp ce oamenii șefului lui se întâlnesc cu oamenii dictatorului criminal Vladimir Putin în Arabia Saudită să vorbească despre negocieri de pace în lipsa victimei acestei agresiuni, adică Ucraina.

Elon Musk ne vorbește despre suveranitate în timp ce America face presiuni pentru ridicarea restricțiilor de călătorie ale fraților Tate judecați pentru viol și trafic de persoane în România.

Citește și Tudor Chirilă l-a vrut OUT pe Connect-R de la concertul Kiss FM: „A spus că dacă mai cânt eu la acel eveniment, el nu mai are ce discuta cu ei”

Elon Musk ne spune că România nu este suverană, fără să știe probabil că 90 la sută dintre români s-au declarat pro NATO și pro Uniunea Europeană. Uniunea aia europeană care ne dă 30 de miliarde să ne îmbunătățim țara. Și tot Uniunea aia Europeană care îi enervează pe giganții tech (Google, Apple, Amazon, etc) cu prea multă reglementare.

Elon Musk ne vorbește despre suveranitate în timp ce conduce un departament care concediază printre mulți alții douăzeci de lucrători federali responsabili cu verificarea companiei sale de implanturi. Dar, desigur, nu despre suveranitate e vorba aici, ci despre faptul că o Europă divizată, e o Europă mai convenabilă. Că de aia susține el extremismul peste tot în Europa.

Totuși, Elon Musk nu are nicio problemă să preia afirmațiile unui individ care vorbește despre liste cu „dușmanii poporului” pe modelul fascist sau sovietic și care amenință cu epurarea și interzicerea pe criterii de „sorosism”. Aici funcționează teoria propagandei că o minciună repetată la nesfârșit, tinde să devină adevăr pentru publicul țintă. Pentru că minciunile cu „sorosismul” nu au apărut de azi de ieri, ci de la protestele împotriva exploatării de la Roșia Montana, Colectiv și cele din 2017 și 2018 anti Dragnea și anti PSD și, mai departe în timp prin anii ’90 când avea și Iliescu nevoie de dușmani.

Nu sunt multe lucruri mai grave decât să inventezi dușmani ca să îți dezbini propriul popor. Nu e nimic mai anti-popor decât să alimentezi sentimentul că „popor” sunt doar cei care gândesc ca tine, iar ceilalți, dușmani. Comuniștii, fasciștii, legionarii făceau asta.
Dar dacă tot se fac liste poate ar trebui început cu cel mai bun prieten european al lui Trump, dar și al dictatorului Putin, domnul Viktor Orban finanțat de Soros cu un salariu de 10000 de forinți pe lună (bani de atunci) ca membru al Grupului de Cercetare pentru Europa Centrală și începând din septembrie ’89 ca bursier Soros cu 10000 de dolari ca să studieze la colegiul Pembroke de la Oxford (sursa: Stefano Bottoni – Geniul „Panoniei” – Proiectul Orban și amenințarea iliberală – Editura Humanitas)

Pentru orice hater care intră pe pagina asta îndoctrinat de propagandiștii de serviciu care incită la ură, am un mesaj: și eu sunt poporul român.

Plătesc taxe, locuiesc în România, muncesc în România, sunt un cetățean cinstit, nu am dosare de corupție, nu sunt membrul vreunui partid politic, îmi dau cu părerea despre ce se întâmplă în țara mea, așa cum face sau are dreptul să facă orice cetățean român. Probleme? Orice politician care încearcă să mă excludă din această calitate de cetățean român, devine el însuși dușman al poporului său. Pentru că nu poți iubi un popor în mod selectiv”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

Citește și Crin Antonescu spune ce ar face imediat ce ar ajunge preşedinte: „Îl sun pe Elon Musk”

Reamintim, Călin Georgescu este politicianul care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, anulate ulterior de Curtea Constituțională a României (CCR).

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cea mai puternică rugăciune de Izvorul Tămăduirii. Te scapă de boli grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte