Ministrul de Justiţie a vorbit cu procurorul general despre situaţia de la „Dimitrie Bolintineanu”

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că a vorbit pe Tiberiu Niţu să discute cu procurorii ca ancheta privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat să nu aibă consecinţe negative în cazul celor care nu au nicio vină, precizând că nu a fost o imixtiune, ci o rugăminte, informează Mediafax.
Romania TV
05 iul. 2013, 13:16
Ministrul de Justiţie a vorbit cu procurorul general despre situaţia de la

„M-a sunat puţin mai devreme premierul legat de această situaţie. Am vorbit cu domnul Niţu (Tiberiu Niţu, procurorul general al României- n.r.) şi l-am rugat să discute cu colegii noştri procurori, să încerce să administreze în aşa fel încât probele din dosar să nu influenţeze desfăşurarea normală a bacalaureatului. Sunt persoane care au greşit şi cu siguranţă trebuie să plătească, dar asta nu înseamnă că trebuie să plătească şi alţii, care nu au nicio vină în acest proces. Deci aceasta a fost rugămintea mea, de a organiza această anchetă în aşa fel încât să nu influenţeze în niciun fel desfăşurarea bacalaureatului şi a nu avea consecinţe negative pentru ceilalţi care nu au niciun fel de vină”, a spus ministrul Robert Cazanciuc.

Întrebat dacă discuţia avută cu procurorul general al României nu reprezintă o imixtiune a Executivului în ancheta procurorilor, ministrul Justiţiei a spus că nu a fost vorba de imixtiune, ci doar de o rugăminte.

„Este vorba de o chestiune generală de administrare. Nu mi-a dat nicio dispoziţie scrisă. Nu pot da nicio dispoziţie scrisă. Nu are caracter obligatoriu. Era pur şi simplu o rugăminte adresată de a administra, de altfel, probele aşa cum crede de cuviinţă procurorul, dar în aşa fel încât să nu influenţeze negativ pe ceilalţi care nu au nicio vină”, a mai spus Ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă procurorii au acţionat abuziv când au decis să meargă cu autobuze la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” pentru a-i lua pe elevii care urmau să dea declaraţii, Cazanciuc a spus că nu are detalii despre anchetă.

„Sunt convins că procurorii şi-au organizat dosarul cum au crezut de cuviinţă, dar probabil fără să ia neapărat în calcul toate consecinţele legate de restul elevilor care au de desfăşurat în continuare probe”, a precizat Ministrul Justiţiei.

Referitor la declaraţiile premeierului Victor Ponta legate de inexistenţa mandatelor de aducere pentru elevii de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, ministrul Justiţiei a spus că nu s-au discutat detalii legate de aceste aspecte.

„Nu am discutat despre detalii legate de acest dosar, dacă sunt sau nu mandate de aducere, dacă sunt sau nu emise în condiţii legale. Rugămintea a fost doar de a discuta cu procurorul general să gestioneze dosarul astfel încât să nu existe consecinţe negative asupra celor care nu au nicio vină şi nicio implicare în acest dosar”, a adăugat Cazanciuc.

Poliţiştii au mers, vineri, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susţinut examenul de bacalaureat la această şcoală, declara purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.

Acesta a spus că poliţiştii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanţă, precizând că elevii vor fi duşi cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiţi şi nu sunt reţinuţi.

„S-a discutat cu fiecare copil în parte, i-a fost prezentat mandatul. Cei care au avut probleme, au fost lăsaţi să plece. (…) Restul copiilor vor fi transportaţi cu mai multe autocare, o parte la sediul DGA din Şoseaua Olteniţei şi alţii la sediul DGPMB din Calea Victoriei. De asemenea, am pus la dispoziţia părinţilor un număr de telefon – 021.315.35.34, interior 22181 -, unde pot să sune pentru a discuta cu colegii mei şi pentru a afla la care din cele două sedii se află copiii”, a mai spus Alexandru Niculae, precizând că părinţii sunt aşteptaţi la aceste sedii pentru a-şi însoţii copiii.

În faţa intrării în curtea Liceului „Bolintineanu” au venit zeci de părinţi care şi-au aşteptat copiii la terminarea ultimei probe scrise din cadrul examenul de bacalaureat.

Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat şi câteva altercaţii între părinţi şi poliţişti.

Ulterior, Alexandru Niculae a spus că audierile elevilor de la Liceul „Bolintineanu” au fost amânate pentru săptămâna viitoare, după ce procurorul de caz a decis ca mandatele de aducere emise pe numele a peste o sută de elevi să nu mai fie puse în aplicare, urmând să emită citaţii pentru aceştia.

Decizia a venit după ce premierul Victor Ponta a afirmat că a verificat ce se întâmplă în cazul cercetărilor procurorilor legate de bacalaureat şi că nu există un mandat de aducere a elevilor, astfel că îi va solicita ministrului Justiţiei să discute cu procurorul general, „pe cale ierarhică”, despre această situaţie.

„Am întrebat şi am înţeles că nu este un mandat de aducere, deci, dacă nu e, să facă bine să facă citaţie procurorul care are dosarul”, a spus Ponta.

El a arătat că nu ştie cum s-a ajuns în această situaţie, dar că îi va solicita ministrului Justiţiei să discute cu procurorul general, pe cale ierarhică, despre această situaţie.

„Nu mai trăim în vremurile lui Daniel Morar şi ale comuniştilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai puţin copii”, a adăugat Ponta.

Anterior, premierul a declarat că persoanele vinovate de fraudarea examenului de bacalaureat trebuie pedepsite penal, dar în acelaşi timp este important să fie evitate abuzurile, de genul celor comise de procurori în vara anului trecut, la referendum.

Bogdan Staicu, procuror-şef la Parchetul Tribunalului Bucureşti, a declarat, vineri, că în cazul candidaţilor care au susţinut bacalaureatul la Liceul „Bolintineanu” nu au fost emise mandate de aducere, ci de citare, stabilindu-se ca din 250 de elevi care vor fi audiaţi, să dea vineri declaraţii cei care au spus că pot veni, din care 20 sunt audiaţi de procurori.

Staicu a precizat că sunt aproximativ 250 de elevi care trebuie audiaţi ca martori în ancheta privind suspiciuni de fraudă la examenul de bacalaureat susţinut la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” şi nu s-a renunţat la aceste audieri, dar pentru că sunt foarte mulţi, a fost făcută o etapizare, mai ales că unii dintre ei urmau să plece în vacanţă sau să înceapă examenele de admitere la facultate.

El a mai spus că pentru audiere au fost emise citaţii, nu mandate de aducere. Procurorul a precizat că procedural acest lucru nu este posibil, mandatul de aducere fiind emis doar în cazul în care o persoană citată nu se prezintă.

„Ar fi circulat teoria că Tribunalul Bucureşti ar fi emis mandate de aducere, lucru neprocedural. Au existat procese verbale de citare”, a spus Bogdan Staicu.

Procurorul-şef Bogdan Staicu a mai spus că unii dintre cei care urmează să fie audiaţi au spus că pot veni vineri la Poliţie să dea adeclaraţii.

El a precizat că 20 dintre elevi sunt audiaţi vineri de către şapte procurori, dintre care zece dau în prezent declaraţii.

Staicu a adăugat că toţi elevii de la Liceul „Bolintineanu” care vor să dea declaraţii vineri pot veni la Poliţia Capitalei.

Procurorul-şef a mai spus că vor fi audieri şi sâmbătă, apoi va fi o pauză duminică, iar luni vor fi reluate.

Staicu a mai arătat că părinţii se puteau interesa dacă urmau să fie audiaţi copiii lor şi puteau fi de faţă la audieri, întrucât a fost pus la dispoziţia acestora un număr de telefon.

În legătură cu autocarele care au fost trimise în faţa sediului Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Staicu a spus că acestea au fost doar pentru a uşura deplasarea celor care au spus că pot da declaraţii vineri.

„Toţi cei prezenţi la Poliţia Capitalei sunt elevi care au dorit să fie audiaţi, s-a renunţat la transport cu autobuze şi s-a deplasat fiecare cum a putut”, a precizat Staicu.

El a mai spus că unii dintre elevii audiaţi vineri au venit însoţiţi de avocaţi, alţii de către părinţi.

De asemenea, procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii au ridicat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” înscrisuri şi obiecte în ancheta privind frauda la bacalaureat, nefiind făcute percheziţii asupra elevilor sau profesorilor.

Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română.

La câteva ore după susţinerea probei la Limba română, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că a fost schimbată Comisia de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5 al Capitalei, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, pentru presupuse fapte de corupţie.

Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, 32 de profesori supraveghetori de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, directorul şi directorul adjunct ai Liceului „Dimitrie Bolintineanu, precum şi directorul Şcolii Gimnaziale nr. 178, care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al comisiei din centrul de examen.

Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la Limba română de la bacalaureat care a fost susţinută la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei.

Ulterior, procurorii au dispun începerea urmăririi penale în cazul directoarei de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, pentru trafic de influenţă, aceasta fiind arestată marţi, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce avere nesimțită are Elena Lasconi: „Săraca“ se scaldă în bani!
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
Șoferii, trimiși obligatoriu la medic. S-a schimbat Codul Rutier în 2024. Reguli noi la permisul auto
Playtech.ro
Cum arată Lavinia Pîrva după ce a slăbit 9 kilograme în doar o lună. Transformarea e radicală
DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Scenariul sumbru al unui dezastru național. Apel disperat către români: E singura soluție
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură
Cancan.ro
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a intervenit de urgență
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu jubilează. Băsescu aruncă bomba în România: E târziu!
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
CCR confruntată cu posibile anulări ale alegerilor prezidențiale
MediaFlux
FAMILIA lui Călin Georgescu este ÎN PERICOL! Câștigătorul alegerilor NU MAI IESE din CASĂ
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie